Infofinanciar > Lumea la zi > Ucrainenii vor să construiască un nou pod peste Nistru. Care este importanța acestuia
Lumea la zi

Ucrainenii vor să construiască un nou pod peste Nistru. Care este importanța acestuia

pod ucraina, sursa foto: hotnews.ro
Sursa foto: hotnews.ro

Autoritățile ucrainene își doresc să construiască un nou drum cu pod în regiunea Odesa, mai esxact peste estuarul Nistrului, cu scopul de a îl înlocui pe cel pe care l-au distrus rușii. Aceste informații au fost prezentate de publicația „Yug.Today” cu referire la „Programul de dezvoltare socio-economică și culturală a regiunii Odesa pentru 2023 și principalele direcții de dezvoltare pentru 2024-2025”, program care a fost acceptat de consiliul regional. 

Implementarea acestui proiect se preconizează că se va face în anul 2024. 

„Este necesar să se evidențiază vulnerabilitatea logisticii transporturilor în ceea ce privește deplasarea forțelor necesare în zona dintre Dunăre și Nistru. Soluția la această problemă este podul de peste estuarul Nistrului”, este scris în documentul oficial. 

Importanța podului

Conform celor relatate de mass-media, construirea acestui pod peste estuarul Nistrului, pe care armata rusă l-a bombardat de mai multe ori, este important atât din punct de vedere strategic, dar și economic. Motivul pentru care acesta are o importanță economică ridicată este acela că traficul nu va mai fi atât de lung până în partea de sud a Europei. 

În primăvara anului 2022, la puțin timp după ce rușii au începu conflictul militar cu Ucraina, aceștia au tras și asupra podului din Zatoka de patru ori, pod care trece prin estuarul Nistrului și face legătura între partea de sud a acestei regiuni și Ucraina. Din cauza loviturilor repetate de rachete, asupra acestuia nu s-au mai putut efectua lucrări de restaurare. 

La momentul actual, peste podul care avea două benzi de circulație și o cale ferată, traficul este oprit.  La data de 31 iulie, reprezentanții Ucrainei, dar și cei ai Moldovei au luat decizia de a construi un pod care va trece peste satul de graniță Koseuc, dar și peste orașul ucrainean Yampil, pod care va deveni o alternativă la trecerea Yampil-Koseuc, informează ziare.com 

Cel mai recent atac al Rusiei 

Cel puțin șapte persoane au fost ucise într-un atac cu rachete rusești asupra unor clădiri rezidențiale din orașul Pokrovsk din estul Ucrainei, potrivit autorităților. Două rachete au lovit orașul, a doua în timp ce salvatorii căutau victimele primei rachete. Zeci de persoane au fost rănite, inclusiv ofițeri de poliție și salvatori. Doi copii se numără printre cei peste 30 de civili care au fost răniți.

Pokrovsk se află la aproximativ 70 km nord-vest de orașul Donețk, care este ocupat de forțele rusești. Înainte de război, avea o populație de aproximativ 60.000 de persoane. Pavlo Krylenko, șeful regiunii Donețk, a declarat că prima lovitură a ucis cinci civili și că un oficial al serviciilor de urgență a fost ucis în cea de-a doua lovitură. De asemenea, a murit și o persoană care lucrează în armată.

El a adăugat că printre clădirile care au fost „distruse și avariate” se numără „clădiri înalte, case private, clădiri administrative, unități de catering și un hotel”, informează bbc.com