Infofinanciar > Info > UE a redus estimările privind producția de porumb. România, printre cele mai afectate state
Info

UE a redus estimările privind producția de porumb. România, printre cele mai afectate state

Producția de porumb

Sistemul MARS de monitorizare a culturilor agricole din UE a modificat marți, 27 august, estimările legate de producția de cereale (porumb) realizată în acest an în cele 27 de state membre.

În contextul în care seceta prelungită a afectat statele blocului est-european, modificările operate de MARS au vizat culturile de porumb.

Seceta prelungită a afectat grav culturile de porumb din UE

Organismele de prognoză au revizuit considerabil estimările privind recolta de porumb a Uniunii Europene pe fondul secetei care a afectat din plin culturile de porumb din România. Anterior, țara noastră concura cu Franța pentru titlul de cel mai mare producător de porumb din Uniune.

Potrivit raportului MARS dat publicității luni seara, în acest an producția medie europeană la porumb va fi de puțin peste șapte tone la hectar (t/ha). Asta în condițiile în care estimările din luna precedentă au indicat 7,24 t/ha. O cifră care se plasează cu 6 procente sub nivelul raportat anul trecut.

„Culturile de vară au fost afectate în mod deosebit în regiunile în care condițiile secetoase au coincis cu aprovizionarea limitată cu apă, așa cum este frecvent cazul în Ungaria, România, Bulgaria și Grecia”, a informat MARS.

Seceta a afectat culturile de porumb

Sursa foto:ruralrfi.ro

Producția României de porumb a scăzut cu 18%

Prognoza detaliată arată că MARS a revizuit estimările privind producția de porumb a României până la 3,83 t/ha, de la 4,08 t/ha, cât au fost în luna iulie. Or, acest lucru se traduce într-o scădere a producție de 18% față de anul precedent. În cazul Ungariei, MARS a modificat estimările de la 6,77 t/ha în luna iulie, la 6,46 t/ha în luna august, ceea ce înseamnă o diminuare a producției de porumb cu 21%, comparativ cu 2023.

Media valorilor termice în România a fost cu 2-3,5 grade Celsius peste valorile normale. O situație întâlnită în majoritatea statelor europene. De exemplu, în intervalul 1 iulie-17 august au fost înregistrate cele mai mari temperaturi din istoria măsurătorilor meteorologice.

De asemenea, prognozele au fost modificate negativ și în privința producției de grâu moale, una dintre cele mai des întâlnite culturi din Uniunea Europeană. Astfel, MARS a redus prognoza de la 5,87 t/ha la 5,68 t/ha. Ceea ce înseamnă un minus de 2% față de anul precedent, potrivit Reuters.

cultură de porumb sursă foto unsplash.com

Cultură de porumb. Sursă foto: unsplash.com

Pentru sfecla de zahăr estimările au rămas neschimbate

Pentru culturile de orz, media estimată a fost modificată  de la 5,09 t/ha la 5,01 t/ha. Însă, pe acest sector producția din 2024 este cu 8 procente peste cea raportată anul trecut. „Performanțele slabe ale cerealelor de iarnă (în special la grâu moale și orz de iarnă) se datorează în principal excesului de umezeală care a afectat mari părți din vestul și nordul Europei”, a precizat MARS.

În statele baltice cantitatea semnificativă de averse a dăunat calității cerealelor, la fel și în nordul Franței și nord-vestul Germaniei, unde ploile frecvente au afectat recoltatul. În aceste condiții, culturile de iarnă din ultimele două state menționate au fost influențate de umezeală.

MARS a modificat estimările și pentru producția de oleaginoase, în special la rapiță. Media a scăzut de la 3,10 t/ha la 3.07 t/ha, o medie cu 3 procente sub cea raportată în 2023. Pentru sfecla de zahăr estimările au rămas nemodificate, 73,4 t/ha.