Uniunea Europeană a ajustat tarifele vamale suplimentare pentru vehiculele electrice din China. Decizia vine după ce a primit informații suplimentare de la companiile afectate, conform Bloomberg, citat de Agerpres.
Vehiculele electrice produse în China și importate în UE sunt deja supuse unui tarif vamal de 10%.
Pentru producătorii chinezi care au cooperat în investigație, dar nu au fost incluși în eșantion, tarifele vor fi în medie de 20,8%. Cei care nu au cooperat vor avea tarife de 37,6%.
Comisia Europeană a anunțat că va impune tarife vamale provizorii pentru vehiculele electrice chineze din 4 iulie. Companiile au fost deja notificate. Tarifele definitive vor fi stabilite până în noiembrie.
Tesla ar putea avea tarife individuale, în funcție de cererea de a fi inclusă în eșantion.
Producători auto și state membre UE, inclusiv Germania, fac presiuni pentru negocieri între UE și China.
În prezent, China impune taxe vamale de 15% la importurile de mașini, potrivit economica.net.