Uniunea Europeană trebuie să încerce să evite să creeze noi dependențe de Rusia și China și trebuie să înceapă să ofere alternative țărilor partenere,pentru a-și remodala abordarea diplomatică în urma invaziei Rusiei în Ucraina, declară Josep Borrell, Înalt Reprezentant pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate al Uniunii europene.
„Nu căutăm să înlocuim alte parteneriate – și cu siguranță nu suntem interesați să creăm noi dependențe”, a spus Borrell, întrebat dacă vede riscul ca Europa să repete greșelile făcute cu Rusia în parteneriatul cu China.
UE trebuie „să înceteze să se mai concentreze asupra aprovizionării cu materii prime și bunuri de la un singur furnizor – aceasta este lecția pe care cred că am învățat-o din această criză a gazelor”, a spus el. Acesta a explicat că vor exista întotdeauna dependențe, însă este nevoie de o abordare echilibrată, care să nu ne pună în pericol, pentru a nu ajunge într-o situație similară cu cea creată de interdicția asupra gazului rusesc, în care o altă piață necesară ar fi închisă. „Trebuie să învățăm să ne adaptăm”, a declarat Borrell.
Implicarea țărilor din Asia Centrală
„Asia Centrală dorește să aibă o relație cu Europa care ar putea echilibra includerea altor părți, dar dacă nu facem nimic, cu siguranță ceilalți vor ajunge să aibă mai multă influență decât noi asupra lor”, a declarat Borrell pentru EURACTIV, în marja reuniunii ministeriale UE-Asia Centrală de la Samarkand, Uzbekistan, conform EURACTIV.
Războiul din Ucraina a determinat o schimbare de poziție în rândul guvernelor din Asia Centrală, acestea distanțându-se încet de Moscova și determinându-le să caute cooperare în altă parte. Borell a precizat însă că partenerii din Asia Centrală sunt „legați” de Rusia pe plan demografic, politic, cultural și economic, iar de aceea se află într-o situație mai delicată: statele central-asiatice și-au susținut dorința de a-și păstra integritatea teritorială, astfel fiind împotriva ideii de a lăsa sancțiunile occidentale față de Rusia să fie incluse pe teritoriul lor.
UE are o nouă strategie de conectivitate
Borrell, întrebat dacă UE este cel mai atractiv partener în acest moment pentru țările din Asia Centrală, a declarat că uniunea are o nouă strategie de conectivitate cu alte țări, denumită „Global Gateway”. Aceasta reprezintă un nou mod prin care Europa își arată interesul și prezența politică în Asia.
„Dacă vrem să existăm din punct de vedere politic, trebuie să facem ceva – de aceea avansăm proiectul Global Gateway drept soluție revoluționară pentru toți cei care sunt interesați”, a adăugat Borrell. Acesta a precizat că, probabil, din cauza inițiativei chineze „Belt and Road” începută cu ani în urmă, Global Gateway nu va suna la început atractiv pentru posibilii parteneri. Dar tocmai de accea, UE trebuie să se implice mai mult.