Infofinanciar > Info > UE crede că anul ăsta scapă de două treimi din gazul rusesc
Info

UE crede că anul ăsta scapă de două treimi din gazul rusesc

UE crede că anul ăsta scapă de două treimi din gazul rusesc
sursa playtech.ro

În urma războiului, Comisia Europeană a promis că luna aceasta va prezenta un plan prin care blocul comunitar poate înlocui până la finalul anului două treimi din gazul utilizat provenit din Rusia, a declarat comisarul pentru energie, Kadri Simson.

Zero dependenţă de gaz rusesc

Pe de altă parte, comisarul european pentru economie, Paolo Gentiloni, a anunţat săptămâna trecută că UE are ca obiectiv să aducă dependenţa de petrol şi gaz rusescla zero până în anul 2027. Blocul comunitar este dependent de Rusia pentru 26% din necesarul său de petrol şi 40% din necesarul de gaze naturale, în condiţiile în care anul trecut UE importa 155 de miliarde de metri cub de gaz naturale din Rusia. 

Blocul comunitar vrea să sprijine dublarea capacităţii Coridorului sudic de gaze, care aduce gaze naturale din Azerbaidjan, până la 20 de miliarde metri cubi pe an.

Sunt vizate ţările din vestul Africii, precum Nigeria, Senegal şi Angola care oferă un potenţial nefolosit în domeniul gazelor naturale lichefiate. 

Conform CE, gazele şi gazele naturale lichefiate din ţări precum Statele Unite şi Qatar ar putea înlocui anul acesta mai mult de o treime, 60 de miliarde de metri cubi, din cei 155 de miliarde pe care Europa îi primeşte anual de la Rusia. Utilizarea crescută a biometanului şi a hidrogenului ar putea ajuta, de asemenea. Sursa citată mai anunţa că noile proiecte eoliene şi solare ar putea înlocui 20 de miliarde de metri cubi de gaz în acest an, în timp ce triplarea capacităţii până în 2030, adăugând 480 de GW de energie eoliană şi 420 de GW de energie solară, ar putea economisi 170 de miliarde de metri cubi pe an.

Cu ochii pe gazul lichefiat

De asemenea executivul a declarat în documentul menţionat că blocul trebuie să asigure „pieţe globale de gaze lichefiate deschise, flexibile, lichide şi funcţionale” atât cu marii producători, precum SUA, Australia şi Qatar, cât şi cu marii consumatori, precum China, Japonia şi Coreea de Sud.

”Gazul poate fi un combustibil de tranziție, dar mă refer și la oportunitățile masive oferite de energiile regenerabile în Africa și în Orientul Mijlociu. Țările din sudul Europei și Italia, în special, au o poziție strategică. Când vine vorba de acest tip de energie, putem acționa ca o punte către țările din nordul Europei. Această poziție centrală va depinde de investițiile pe care le putem face”, a fost propunerea făcută de Draghi în fața reprezentanților cetățenilor europeni.