Disputa privind aprovizionarea cu gaz dintre guvernul Republicii Moldova și regiunea separatistă Transnistria reaprinde tensiunile politice. Comisia Europeană recomandă autorităților de la Tiraspol să nu mai respingă ofertele primite.
Autoritățile din regiunea separatistă Transnistria ar trebui să înceteze să respingă ofertele de surse alternative de energie. Anunțul a venit din partea Comisiei Europene, în contextul în care tensiunile politice cresc după decizia Rusiei de a opri livrările de gaze naturale.
Sute de mii de oameni din Transnistria au rămas fără încălzire și apă caldă. Criza s-a instalat după ce Gazprom, compania de stat din Rusia, a oprit exporturile de gaze către regiune pe 1 ianuarie. Sistarea s-a datorat expirării acordului pe termen lung privind tranzitul gazului prin Ucraina. Kievul a reuzat prelungirea contractului.
„Înțelegem că guvernul Republicii Moldova a oferit deja energie și asistență umanitară Transnistriei. Dar acestea nu au fost acceptate până acum. (…) Încurajăm Tiraspolul să coopereze cu Chișinăul. Pentru a aborda situația în interesul populației locale”, a declarat Anitta Hipper, purtătorul de cuvânt al Comisiei pentru afaceri externe.
Rusia alimentează criza de securitate
Liderii proruși ai statului nerecunoscut, cu sediul în Tiraspol, au refuzat ofertele Moldovei de a furniza gaz de pe piața europeană. Aceștia au respins, de asemenea, ajutorul umanitar.
Transnistria a rămas de facto autonomă de la războiul dintre regiunea separatistă și Republica Moldova, după căderea Uniunii Sovietice în anii 1990. Republica autoproclamată găzduiește peste o mie de soldați ruși.
Luni, premierul moldovean Dorin Recean a acuzat Moscova că a creat această criză. „Este o criză de securitate pe care Rusia, prin transformarea energiei într-o armă, încearcă să o inducă în regiune. Au oprit furnizarea de gaze către regiunea pe care o controlează. (…) Și nu permit nimănui să ajute regiunea”, a declarat premierul Recean.
Anna-Kaisa Itkonen, purtătorul de cuvânt al UE pentru energie și locuințe, a declarat că Bruxellesul a înființat un grup de lucru cu Republica Moldova. Grupul monitorizează „situația foarte gravă” din regiune. „Continuăm să avem schimburi regulate cu autoritățile moldovene pentru a atenua orice consecințe ale încetării livrărilor de gaze rusești către țară”, a explicat Itkonen.
Autoritățile preferă să aștepte
După ce acordul care permitea tranzitul gazului rusesc în Europa prin Ucraina a expirat pe 1 ianuarie, guvernul de la Chișinău susține că Moscova a refuzat să exporte gaze naturale către Transnistria prin rute alternative disponibile. Conform sursei citate, acesta este parte a unui plan de a inflama tensiunile înainte de alegerile parlamentare cruciale din acest an.
Potrivit lui Recean, criza ar putea duce în cele din urmă la sfârșitul independenței autoproclamate a Transnistriei. „Obiectivul nostru este să reintegrăm țara. Și acest lucru ar trebui să înceapă prin retragerea trupelor ruse. Astfel încât să putem administra corespunzător regiunea. Suntem aici pentru a oferi o soluție pașnică acestui conflict”,a precizat premierul moldovean.
Anatolii Dirun, profesor la Școala de Științe Politice din Tiraspol, a declarat că autoritățile transnistrene cel mai probabil joacă la cacealma. Aceastea speră că Moscova va găsi o soluție. „Cred că acest lucru ar putea avea loc într-o săptămână, poate două. Iar autoritățile preferă să aștepte câteva săptămâni până când Rusia intervine și rezolvă această problemă”, a declarat Dirun, conform politico.