Infofinanciar > Lumea la zi > UE dă cu bâta în baltă. Pe o parte sancționează Rusia, pe de alta o înarmează
Lumea la zi

UE dă cu bâta în baltă. Pe o parte sancționează Rusia, pe de alta o înarmează

UE dă cu bâta în baltă. Pe o parte sancționează Rusia, pe de alta o înarmează
Sursa foto: Black News

Chiar dacă în anul 2014 a fost introdus embargoul pentru distribuirea de arme în Rusia, cel puțin zece state ale Uniunea Europene au vândut echipamente militare Moscovei.

Conform Grupului de lucru pentru exporturile de arme convenționale (COARM) și a registrelor de export de arme din UE, în perioada 2015-2020, către Rusia s-au vândut arme în valoare de 346 de milioane de euro. Aceste tranzacții au fost făcute de țări precum Germania, Franța, Bulgaria, Finlanda, Spania.

Cele mai multe dintre state au folosit o poziție liberă în regulament pentru a putea face comerțul. COARM a transmis faptul că în embargo există o excepție prin care se pot realiza astfel de acțiuni.

„Contracte semnate înainte de 1 august 2014 sau contracte auxiliare necesare pentru îndeplinirea unor astfel de acorduri. Cele cuprinse în baza de date trebuie să facă obiectul acestei excepții. Statele membre sunt responsabile pentru asigurarea respectării embargoului asupra armelor și a poziției comune a UE.”

Acest lucru a adus după sine multe neînțelegeri, întrucât Siemon Wezeman, cercetător senior la Institutul Internațional de Cercetare pentru Pace din Stockholm a delcraat faptul că este o diferență uriașă între comerțul economic și cel de arme.

„Armele fac parte din politica noastră externă, nu din politica economică. Motivele politice sunt principalul lucru.”

Cei mai mari suporteri armați ai lui Putin 

Din totalul contribuției de arme al Rusiei, cea mai mare parte a avut-o Franța. Aceasta a livrat rușilor echipament în valoare de 152 de milioane de euro.

Din 2015, Franța a trimis bombe, rachete, torpile, explozibili, arme letale directe. Cu un an în urmă, francezii au decis că este total în reguli să trimită materiale chimice, biologice și radioactive.

Pe locul doi, în livrarea de arme către Rusia se clasează Germania. Aceasta a vândut de aproximativ 121,8 milioane de euro. Politicienii germani au fost de părere că aceste exporturi de arme nu reprezintă o încălcare a embargoului. Livrările au inclus o varietate de electronice de înaltă tehnologie, senzori și lasere care pot fi folosite la fabricarea armelor. În cel de-al patrulea pachet de sancțiuni, aceste bunuri au fost interzise.

Italia este pe locul trei. Din 2015 până în 2020, a vândut echipamente militare pentru un total de 22,5 milioane de euro. Cel mai mare contract a fost cel din 2015 cu vehicule blindate Lynce. Conform Institutului Național de Statistică al italiei, în perioada ianuarie- noiembrie 2021, italienii au furnizat arme și muniții în valoare d 21,9 milioane de euro.

Potrivit datelor SIPRI în cee ace privește exporturile de arme, se remarcă un lucru extrem de interesant. Nu doar țări ale Uniunii Europene au vândut arme Rusiei. În acest caz nu este vorba de muniție propriu-zisă, ci de licențe pentru fabricarea acesteia. Conform cercetătorului Wezeman, în cadrul acestor licențe erau 15 avioane de transport Antonov-148 fabricate la uzina de producție de avioane Voronezh din Rusia.

La mijlocul lunii aprilie 2022, Comisia Europeană a introdus cel de-al cincilea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, care elimină această posibilitate a embargoului din 2014.