Infofinanciar > Lumea la zi > Inițiativă uriașă în UE: Germania și Franța cer reducerea obligațiilor pentru companii
Lumea la zi

Inițiativă uriașă în UE: Germania și Franța cer reducerea obligațiilor pentru companii

Inițiativă uriașă în UE: Germania și Franța cer reducerea obligațiilor pentru companii
Sursă foto: Black News

Guvernul german și Franța vor să lanseze o inițiativă uriașă în UE. Prin aceasta, țările ar cere ca Uniunea Europeană să reducă obligațiile de raportare pentru companii.

Berlinul speră că acest efort va contribui la redresarea economiei sale. Conform proiecțiilor de creștere pentru 2023, Germania este în urma tuturor celorlalte economii majore în acest an. Acest lucru face ca politica economică să fie o prioritate principală pentru guvern

Demersul pentru această inițiativă uriașă în UE

Un plan în 10 puncte a fost publicat marți. Documentul, adoptat la reuniunea de la Meseberg, a fost redactat de cancelarul Olaf Scholz (SPD/S&D) și de miniștrii săi cheie Robert Habeck (Verzi) și Christian Lindner (FDP/Renew).

Una dintre prioritățile cheie al acestuia fost reducerea birocrației în Germania și la nivelul UE. În acest context, noul plan de 10 puncte arată că: „Procedurile ar trebui accelerate, birocrația ar trebui redusă și, dacă este posibil, nu ar trebui creată o nouă birocrație. În Germania, ca și în Uniunea Europeană”.

Ministrul Economiei, Robert Habeck (Verzii) și ministrul Justiției, Marco Buschmann (FDP), doresc să lanseze un demers franco-german. Scopul ar fi reducerea obligațiilor de raportare.

Purtăroul de cuvânt al Ministerului Economiei al lui Habeck a subliniat că: „Pentru Germania și Franța, este clar: regulile lejere care declanșează o dinamică pentru inovare și progres în Europa sunt o condiție prealabilă de bază pentru o creștere durabilă în Uniunea Europeană. Prin urmare, solicităm împreună Comisiei Europene să elaboreze un plan de acțiune ambițios pentru măsuri de accelerare și de ușurare care pot fi puse în aplicare pe termen scurt”.

Demersul pentru o inițiativă franco-germană vine ca răspuns la declarațiile președintelui francez Emmanuel Macron. Oficialul a cerut o „pauză” în ceea ce privește noile norme de mediu ale UE. La momentul respectiv, apelul său a fost salutat de ministrul german al justiției, Buschmann (FDP). În același timp, membri Partidului Verzilor lui Habeck au criticat această inițiativă.

Purtătorul de cuvânt a mai declarat și că guvernul german a fost „în contact” cu Franța în legătură cu propunerile. Acesta a mai spus și că „va urma o coordonare detaliată”.

Planul de reducere a cerințelor

UE suferă de „delirul creării de norme”, care afectează înțelegerea de către întreprinderi a obligațiilor lor legale. De asemenea, acestea le împiedică competitivitatea.

În martie, președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat că Comisia va prezenta un plan de reducere cu 25% a cerințelor de raportare ale UE pentru companii „până în toamnă”. Planul va face probabil parte dintr-un „pachet de măsuri de ușurare” pentru întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri).

Un purtător de cuvânt al Comisiei a confirmat data de publicare preconizată. Astfel, propunerile vor veni cu o zi înaintea ultimului discurs al lui von der Leyen privind „Starea Uniunii Europene” din actualul mandat. Acesta va fi ținut în plenul Parlamentului European miercuri, 13 septembrie.

Deși a „salutat” acest anunț, purtătorul de cuvânt al Ministerului german al Economiei a declarat: „Solicităm Comisiei să elaboreze o agendă ambițioasă și pentru anii următori, pentru a accelera proiectele de investiții în vederea punerii în aplicare a transformării ecologice și digitale și pentru a ușura povara asupra companiilor și administrațiilor”.

Într-un alt document care urmează să fie adoptat miercuri la Meseberg, ministerele detaliază propunerile. Este pus accent deosebit pe „Mittelstand” – companiile mijlocii, adesea lider în sectoarele lor de nișă, care sunt considerate deosebit de importante pentru economia germană. Coaliția germană mizează pe mai puțină birocrație și mai multe start-up-uri pentru a stimula economia, conform sursei euractiv.com.