Infofinanciar > Lumea la zi > UE își bagă secretele-n buncăr. Acolo se vor derula întâlniri importante, ca să fie la adăpost de spioni
Lumea la zi

UE își bagă secretele-n buncăr. Acolo se vor derula întâlniri importante, ca să fie la adăpost de spioni

buncar
Foto: romaniatv.net

Conflictul ruso-urcainean a făcut ca Uniunea Europeană să-și dea seama cât de vulenrabilă este la spionaj. Cel puțin așa se deduce după anunțul care spune că UE va construi un buncăr sigur la Bruxelles, unde să se poată negocia fără grija că ar putea fi spionați.

Prețul, însă, e modic, numai opt milioane de euro, așa după cum se arată într-un raport UE în care este descris proiectul, informează EUobserver.

Ca număr de personae, vor intra 100 de bucăți, adică cel mult 34 de lideri şi cei 34 de însoţitori ai lor care iau notiţe, şi oamenii din stafurile de protocol, tehnic şi de catering. Că trebuie să mai și mănânce negociatorii ăștia… Cică, încăperea sigură va fi folosită şi pentru reuniuni de nivel nu foarte ridicat ale ambasadorilor şi oficialilor UE.

Buncăr tehnologizat la maximum

Buncărul va fi offline, dar echipat cu tehnologie pentru conferinţe cu ecrane mari şi microfoane, urmând ca acolo să se afle şi cabine pentru 30 de traducători.

Atât sala de şedinţe, cât şi cabinele vor fi izolate astfel încât să se evite ca din interior să se poată emana unde electromagnetice şi radio generate de ecrane sau transmisii şi, drept urmare, acestea să nu fie interceptate din exterior.

Orice persoană care va intra în buncăr va trebui să deţină autorizaţii speciale “SECRET EU”, chiar și pentru personalul care se ocupă cu curăţenia.

“SECRET EU” reprezintă al doilea nivel de autorizare a accesului.

Reguli foarte stricte

Liderii UE vor trebui să îşi lase telefoanele, laptopurile, ceasurile smart şi orice alte dispozitive electronice, chiar şi aparatele auditive, în dulapuri izolate fonic aflate în exteriorul camerei.

Buncărul va fi controlat cu minuţiozitate înainte şi după fiecare reuniune, pentru a se găsi şi neutraliza orice dispozitiv de ascultare. Liderii vor beneficia de un nivel corespunzător de confort, iar decorul va fi unul fix. Nu vor exista flori sau alte obiecte care se pot schimba frecvent.

Buncărul va urma să fie construit până în 2024, fix în complexul Consiliului Uniunii Europene, la Bruxelles. Oficialii analizează varianta unui loc care să fie aproape de sala obişnuită de reuniuni a UE, astfel încât deplasarea pentru lideri să fie cât mai uşoară.

În ultimii ani, şi China şi Israel au fost implicate în scandaluri de spionaj la Bruxelles.

Cât mai costă un buncăr

În Germania, dacă vrei un buncăr, trebuie să-l construiești singur, iar buncărele prefabricate nu sunt ieftine.

Cele mai ieftine modele de buncăr pot fi cumpărate de la aproximativ 30.000 EUR . În plus, există costurile pentru echipamentul și instalarea individuală. Astfel de buncăruri sunt deja extrem de solide, tavanul versiunii subterane de adăpost poate fi condus peste 40 de tone.

Lucrările de terasament necesare pentru instalare, costurile pentru planificare și aprobare – și costurile pentru conectarea conexiunilor la casă sau sisteme corespunzătoare autosuficiente, cum ar fi un generator cu rezervor, nu sunt incluse. Aceste costuri sunt apoi adăugate.

În partea de sus, costurile sunt aproape nelimitate: buncarurile de lux pot costa și câteva milioane de euro – în funcție de dimensiunea și echipamentul dorit.