Uniunea Europeană crește numărul sancțiunilor împotriva Rusiei chiar de astăzi, 11 august. Proiectul a stat pe masa liderilor europeni timp de patru luni , iar acum este gata să intre în vigoare.
45% din cărbunele care ajungea pe teritoriul Uniunii Europene provedea de pe teritoriul rusesc, scrie Mediafax, iar blocul comunitar achiziționa aceste cantități de resurse cu o sumă de 4 miliarde de euro pe an. În cazul de față se poate repeta scenariul gazului rusesc, deoarece ţări precum Germania şi Polonia utilizează cărbunele în producţia de electricitate. Acestea sunt unele dintre state, în mod special, dependente de cărbunele de la Moscova.
Cărbunele este combustibil fosil poluant, iar Uniunea Europeană a luat măsuri stricte împotriva exploatării acestei resurse, scăzând, practic, de la 1.200 la 427 milioane de tone extrase între anii 1990 şi 2020. Astfel, prin închiderea a numeroase mine de pe teritoriul continentului, blocul comunitar a ajuns în situație în care a devenit din ce în ce mai dependentă de importuri.
Cărbunele, din ce în ce mai problematic
În acest context, numeroase țări din Uniunea Europeană vor întâmpina foarte mari probleme. Germania, Austria, Ţările de Jos, Italia, dar și altele au anunţat în ultimele luni un recurs sporit la centralele electrice pe cărbune, în contextul în care cantitățile de gaz au fost din ce în ce mai puține. În cazul Germaniei, de exemplu, în primele cinci luni din 2022, electricitatea produsă din arderea cărbunelui a crescut cu 20%.
Un astfel de embargo total asupra cărbunelui provenit din Rusia îi va face pe europeni să se aprovizioneze din alte părţi, mai îndepărtate decât Rusia, și, în consecință, la prețuri și mai mari. Se discută aici de cărbunele din SUA, unde s-au înregistrat deja circa 17,5% din importurile de huilă ale UE în primul semestru, de asemena se poate importa cărbune și din Australia, Africa de Sud sau chiar Indonezia.
Agravarea problemei la Varșovia
Pieţe din Europa se prezintă astfel foarte tensionate și zbuciumate de noile mișcări. Astfel, situația se anunţă complicată în special pentru Polonia, o ţară europeană în mod tradiţional minieră, dar importatoare netă de cărbune. Producţia locală s-a ridicat în ultimii ani la circa 55 milioane de tone pe an, iar astfel, Polonia trebuie să mai importe din alte surse circa 12 milioane de tone, dintre care zece proveneau până în prezent din Rusia.
Executivul de la Varșovia, unul de orientare populist-naţionalistă, a impus deja de la jumătatea lunii aprilie o interdicţie totală a importurilor de cărbune rusesc. Cum era de așteptat, au avut loc grave penurii şi creşteri considerabile ale preţurilor – tona de cărbune costă acum în Polonia de patru ori mai mult decât în urmă cu un an.