Infofinanciar > Lumea la zi > UE redistribuie fondurile care n-au fost cheltuite în pandemie! Banii vor ajunge la firmele mici și utilizatorii casnici
Lumea la zi

UE redistribuie fondurile care n-au fost cheltuite în pandemie! Banii vor ajunge la firmele mici și utilizatorii casnici

UE redistribuie fondurile care n-au fost cheltuite în pandemie! Banii vor ajunge la firmele mici și utilizatorii casnici
FOTO:realitatea.net

Resursele financiare care n-au fost epuizate în criza Covid, la nivelul Uniunii Europene, vor fi redistribuite populației pentru a-și plăti facturile. De această măsură vor beneficia și firmele mici. Purtătorul de cuvânt al Parlamentului European (PE) a declarat că ” banii care nu au fost încă accesați, vor fi relocați către consecințele mai pregnante ale acestei crize cu care se confruntă cetățenii”.

„În cazul nostru, ceea ce este important acum este că Uniunea Europeană să poată ajuta prin diferite programe, prin diferite fonduri, așa cum a fost cazul cu pandemia, așa cum a fost mereu valabil prin fondurile regionale, prin cele pentru energie, pentru a ajuta cetățenii să plătească facturile la energie, pentru a ajuta IMM-urile pentru a face față la această creștere a prețului la energie”, a completat Jaune Duch, purtătorul de cuvânt al PE.

UE redistrbuie fondurile acordate inițial pentru criza pandemică

”Sunt multe lucruri care au fost făcute în ultima lună și vor fi făcute de către Parlament în luna care urmează.  De pildă, vom redirecționa o parte din banii care erau pregătiți, care încă mai erau acolo pentru a ajuta statele membre și cetățenii să facă față consecințelor pandemiei de Covid. Acești bani, banii care nu au fost încă accesați, vor fi relocați către consecințele mai pregnante ale acestei crize cu care se confruntă cetățenii”, a mai declarat Jaune Duch.

Criza energetică a afectat toate statele Uniunii Europene în aceste condiții oficialii blocului comunitar au adoptat un regulament de urgență pentru a ajuta pe cât de mult posibil cetățenii și societățile care resimt cel mai mult efectele crizei energetice. Normele au fost adoptate de miniștrii energiei din UE în cadrul Consiliului. Regulamentul a intrat în vigoare pe 1 decembrie 2022 și se va derula până la 31 martie 23.

Acesta vine ca o completare a legislației UE existentă deja adoptate în ultimele luni pentru asigurarea securității aprovizionării cu energie a Uniunii, precum Regulamentul privind înmagazinarea gazelor sau Regulamentul care vizează reducerea cererii de gaze sau crearea unei platforme energetice la nivelul Uniunii Europene cât și inițiativele de informare pentru diversificarea surselor de aprovizionare, potrivit consilium.europa.eu.

Măsurile adoptate de UE pentru a combate criza energetică

Măsurile adoptate prevăd o reducere a consumului de energie electrică cu 10%, ținta trebuie atinsă cel târziu la sfârșitul lunii martie. Statele europene au obligația să reducă consumul cu cel puțin 5% în orele de vârf.

O a altă măsură a fost impunerea unui plafon pentru veniturile producătorilor de energie electrică. S-a impus un plafon de ”180 de euro per MWh pentru societățile care produc energie electrică cu costuri operaționale reduse pe bază de surse regenerabile de energie, energie nucleară, lignit”. potrivit

Cea de-a treia măsură constă în introducerea unei contribuții de solidaritate din partea întreprinderilor din sectorul combustibililor fosili. Altfel spus, contribuția trebuie să provină din câștigurile companiilor care au crescut cu peste 20% comparative cu profiturile medii din ultimii patru ani.