Infofinanciar > Lumea la zi > UE vrea abrogarea legii cu privire la securitatea Honk Kong-ului! „Fosta colonie britanică să se abțină de la aplicare”
Lumea la zi

UE vrea abrogarea legii cu privire la securitatea Honk Kong-ului! „Fosta colonie britanică să se abțină de la aplicare”

ue china
Credit imagine: alephnews.ro

Uniunea Europeană a făcut un apel cu privire la abrogarea legii chineze care se ocupă cu securitatea Hong Kong-ului. Pe lângă acest aspect, UE a cerut să autoritătilor din fosta colonie britanică să „se abțină de la aplicarea” actului normativ în cauză.

„UE sprijină recomandările Comitetului ONU pentru Drepturile Omului, în particular aceea de a abroga legea privind securitatea naţională (NSL) şi legea privind nesupunerea civică şi de a se abţine, cu termen imediat, de la aplicarea lor”, a declarat Nabila Massrali, purtătoare de cuvânt a şefului diplomaţiei europene Josep Borrell.

Legea privind securitatea naţională a fost impusă de Beijing fostei colonii britanice în anul 2020 pentru a pune capăt amplelor şi uneori violentelor manifestaţii pro-democraţie.

De la intrarea în vigoare a legii, opoziţia din Hong Kong a făcut obiectul unei campanii dure de reprimare.

„UE îşi exprimă încă o dată îngrijorarea gravă faţă de încălcarea crescândă a drepturilor civile şi politice, precum libertatea de exprimare, libertatea presei, pluralismul politic şi libertatea de asociere în Hong Kong. Autorităţile din Hong Kong trebuie să vegheze ca reprezentanţii organizaţiilor societăţii civile să nu fie nici inculpaţi, nici intimidaţi ca urmare a angajamentului lor pe lângă organizaţii internaţionale. Orice act de intimidare şi de represalii este condamnat ferm”, a insistat purtătoarea de cuvânt europeană.

Ea a amintit că declaraţia comună sino-britanică îi garantează Hong Kongului un grad de autonomie ridicat „cel puţin până în 2047”.

Legea securității Hong Kong-ului

Legea chineză are precădere faţă de legislaţia internă din Hong Kong în privinţa acţiunilor apreciate drept ameninţări la adresa securităţii naţionale şi acţiuni de subminare a puterii de stat în teritoriul semiautonom Hong Kong. Potrivit CNN, adoptarea acestei legi este cea mai mare lovitură pe care o primește Hong Kong de la preluarea de teritoriului de către China, în 1997, de sub suveranitatea Marii Britanii.

Presa de stat chineză a anunţat că legea a fost adoptată în cadrul sesiunii parlamentare anuale. CNP are un rol în bună măsură formal, apreciază dpa, iar deciziile politice în China sunt luate de conducerea Partidului Comunist.

Reglementarea a declanşat noi proteste în Hong Kong şi a provocat reacţii critice din partea Statelor Unite, care consideră că Beijingul afectează astfel statutul de centru financiar internaţional al fostei colonii britanice.