În a doua jumătate a anului, va avea loc un nou Consiliu JAI, când președinția Consiliului Uniunii Europene va fi rotită Spaniei. Eurodeputații români consideră această întrunire ca o ultimă șansă a țării noastre pentru aderarea la spațiul Schengen, însă aceștia consideră că drumul spre realizarea acestui obiectiv nu are „nicio strategie” și trebuie să „lăsăm autorităţile să lucreze în linişte”.
Eurodeputatul Dacian Cioloş, membru al grupului Renew, consideră că „mai există o şansă, dar e mult, mult mai slabă decât a fost la începutul anului”. „Deja subiectul practic a dispărut de pe agenda europeană. Caută să îl întreţină România, dar cu aceiaşi oameni care au avut un eşec în urmă cu câteva luni şi n-am văzut (…) o strategie sau, hai să zic, schimbarea strategiei, dacă aceea a fost strategia pe care au aplicat-o până în ianuarie şi s-a văzut eşecul”, a afirmat Cioloş la Strasbourg pentru un grup de jurnalişti români.
România nu are nicio strategie
Eurodeputatul a declarat că invitarea ministrului de interne austriac Gerhard Karner la Bucureşti a fost o măsură inutilă şi a susținut că nu ştie nici măcar „dacă a fost invitat sau s-a invitat singur, ca să mai tragă o scatoalcă României şi să arate acasă că e stăpân pe situaţie”.
Acesta a mai explicat că, din moment ce proiectele-pilot iniţiate la începutul anului la granițele româno-sârbă şi turco-bulgară înregistrează întârzieri, țara noastră nu se poate baza pe o strategie concentrată pe rezultatele acestora pentru a convinge Austria şi Olanda, cele două state care ni se opun. „Pârghiile de negociere pot fi folosite mult mai abraziv”, a spus eurodeputatul.
Bulgaria ar putea convinge Olanda să își ridice veto-ul
Mai mult decât atât, Cioloș a afirmat că, din sursele sale proprii, știe de anumite discuții purtate între guvernul bulgar și cel olandez pentru ridicarea veto-ului Amsterdamului față de țara vecină, lăsând astfel Austria izolată în propria sa ideologie neconformistă cu restul Europei, ceea ce ar putea crea „presiuni politice sau cu alte mijloace să fie convinsă şi Austria” pentru aderarea noastră la Schengen.
„România ar trebui să fie la nivel european mult mai fermă, foarte fermă şi clară, nu să blocheze Uniunea Europeană, cum fac alte state, dar până la a bloca anumite decizii există pârghii prin care să arăţi foarte clar celorlalţi că şi tu eşti un stat membru care contează şi că deciziile importante pentru tine trebuie să fie importante şi pentru ceilalţi”, a declarat eurodeputatul.
Guvernul trebuie să facă presiuni mai mari
Acesta a comparat situația cu eliminarea vizelor pentru cetățenii români din Canada și a încurajat guvernul să facă presiuni mai mari: „Noi când am negociat eliminarea vizelor pentru cetăţenii români în Canada, am ţinut presiune şapte-opt luni de zile, fără să se vadă neapărat în media. Am ţinut presiune pe mai multe canale până când s-a luat decizia respectivă. Deci, dacă stai doar să aştepţi, nu se întâmplă lucrul ăsta, pentru că fiecare are obiectivele lui”, citează Observator.
Eurodeputatul Siegfried Mureșan a subliniat că pretextul opunerii Austriei nu are legătură cu România: „E clar că Austria are nevoie de o soluţionare la problema migraţiei. Repet, nu noi suntem cauza, dar suntem dispuşi să participăm prin orice putem. Ca atare, cred că trebuie să lăsăm autorităţile să lucreze în linişte şi vom vedea dacă în următoarele luni va exista o constelaţie politică favorabilă repunerii subiectului pe agendă”.