Infofinanciar > Info > Ultimele informații despre acordarea banilor din Educație. Anunțul ministrului Ligia Deca
Info

Ultimele informații despre acordarea banilor din Educație. Anunțul ministrului Ligia Deca

ligia-deca-salarii Sursă foto: fanatik.ro
Sursa foto Arhiva companiei

Ligia Deca, ministrul Educației, a vorbit despre banii pentru decontarea transportului în comun al elevilor. În ultimele săptămâni s-au iscat extrem de multe controverse în ceea ce privește acordarea acestora.

Ministrul Educației a spus că în cazul elevilor navetiști din județele în care nu au fost încheiate contractele cu transportatorii se vor acorda sume forfetare. Trebuie menționat faptul că acești bani se vor acorda și în cazul în care nu mai există transport public.

Sume forfetare pentru transportul public

De asemenea, aceeași situație este și în cazul transportării școlare asigurate de către autoritatea publică locală.

„În cazurile în care, de exemplu, nu avem transport public sau nu avem transport școlar asigurat de către autoritatea publică locală, noi acordăm sume forfetare. Deci, chiar dacă este o problemă, nu s-au încheiat contractele la nivel județean cu transportatorii, noi tot acordăm sume forfetare”, a declarat Ligia Deca.

Această sumă forfetară, mai pe scurt, este oferită elevilor ce nu au gratuitate la transport. Totuși, aceștia trebuie să îndeplinească două condiții. În primul rând, aceștia nu ar trebui să poată fie înscrie la instituțiile de învățământ din cadrul satelor, comunelor, orașelor sau municipiilor de domiciliu. De asemenea, aceștia nu trebuie să beneficieze de prezența serviciilor de transport public.

În cazul sumelor forfetare trebuie menționat faptul că acestea vor fi diferite de la județ la județ. Acest sume de bani vor fi stabilite de consiliile județene.

„Suma forfetară este unică la nivelul județului și stabilește tariful mediu lei/kilometru de care beneficiază elevii din unitățile de învățământ preuniversitar din județul respectiv”, potrivit edupedu.ro.

Ligia Deca a vorbit despre gratuitatea transportului în comun

Ministrul a mai spus că gratuitatea în ceea ce privește transportul către școală a fost decisă și adoptată în Parlament. În acest fel nu va mai exista avansarea de bai de către elevi sau de către familiile acestora.

„Există un sistem de schimb de date: familia spune pe ce rută se deplasează elevul, această situație se centralizează, se transmite mai departe la inspectorat. Inspectoratul primește din partea consiliul județean lista transportatorilor și se face după aceea un virament direct de la inspectorat către transportatori, care eliberează titlul pentru elevi. Acest lucru înseamnă că ei primesc direct dovada cu care pot călători gratuit. Asta prevede legea, hotărârea de Guvern.”, a transmis oficialul, conform antena3.ro.

În cazul celor ce beneficiază de transport gratuit părinții elevilor trebuie să comunice școlilor traseul ți operatorul de transport folosit. De asemenea, acest lucru trebuie făcut în 5 zile de la începutul anului școlar .

Operatori vor elibera pentru elevi în fiecare lună documente de transport individuale. Pe acestea va scrie distanța pentru care sunt valabile și valoarea acestora. Nici elevii și nici părinții nu por cere contravaloarea înscrisă pe documente.