Românii vor fi nevoiți să scoată mai mulți bani din buzunar dacă vor să-și cumpere un an de vechime în muncă. Aceștia vor plăti 750 de lei lunar, de la 638 de lei cât a fost în trecut. Această majorare se datorează creșterii salariului minim.
Contribuția se raportează la salariul minim pe economie, iar procentul acesteia este de 25%.
Astfel, un an de muncă a ajuns să coste 9.000 de lei. Acești bani pot plăti banii odată sau să realizeze plata eșalonat, însă doar după ce vor semna un contract cu Casa de Pensii,.
„Este vorba de acel contract de asigurare pe care fiecare doritor care vrea să-și completeze vechimea în muncă îl încheie cu Casa Teritorială de pensie unde și are domiciliu, astfel încât poate să își achiziționeze vechime retroactivă până completează fie stagiul minim de cotizare prevăzut de lege, de 15 ani, fie stagiul complet de cotizare de 35 de ani”, a spus Daniel Baciu, preşedintele Casei de Pensii.
Cât timp își vor cumpăra românii vechime în muncă?
Perioada maximă pe care un român o poate cumpăra este de 5 ani.
De menționat este faptul că cei care vor sa cumpere se poate face doar pentru perioada de timp cuprinsă între împlinirea vârstei de 18 ani și împlinirea vârstei standard pentru ieșire la pensie, conform antena3.ro.
Legea a fost introdusă prin Ordonanța de Urgență 163/2020, care a fost modificată prin legea 168/2021.
Totodată, la data de 31 august 2023 , dacă contribuția de asigurări sociale datorată nu este plătită în întregime, stagiul de cotizare se constituie corespunzător plății efectuate. De la 1 septembrie 2023, teoretic, ar trebui să intre în vigoare noua lege a pensiilor: Legea nr. 127/2019. Aceasta va face mecanismul acesta disponibil permanent.
Documentele necesare
Documentele necesare pentru încheierea contractului de asigurare sunt, după caz:
– actul de identitate al persoanei care urmează să beneficieze de asigurare, respectiv al mandatarului, în original și copie;
– declaraţia pe propria-răspundere (model);
– procura specială autentificată în condițiile legii. Trebuie să conţină, în mod expres, datele de identificare ale mandantului şi ale mandatarului. Respectiv cel puţin: numele, prenumele, data naşterii, adresa şi CNP.
Cine poate plăti retroactiv contribuția la pensii?
Conform OUG 163/2020, documentul care introduce acest mecanism, „persoanele care nu au calitatea de pensionari pot efectua plata contribuției de asigurări sociale pentru perioade de cel mult 6 ani anteriori lunii încheierii contractului de asigurare, în care persoana nu a realizat stagiu de cotizare sau stagiu asimilat stagiului de cotizare în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia, în țară, în statele membre ale Uniunii Europene sau în alte state cu care România aplică instrumente juridice internaționale în domeniul securității sociale”.