Premierul României, Marcel Ciolacu, a transmis faptul că pe masa Guvernului se află măsuri de austeritate, însă, cu toate acestea, el spune că niciun salariu nu va fi tăiat .
„Nu vor fi tăieri de facilități care să ducă la tăieri de salarii, în acele cazuri se mărește salariul minim astfel încât să nu fie aceste pierderi. Înțeleg că se vorbește de noi taxe, vă spun că nu sunt noi taxe, este o reașezare a climatului concurențial corect într-un stat”, a transmis Marcel Ciolacu.
De la 1 august se schimbă situația
Primele măsuri vor intra în vigoare încă de săptămâna viitoare, iar următoarele după eliminarea scutirilor de taxe din domeniul construcțiilor, IT și agriculturii.
Se pare ca una dintre măsuri ar fi majorarea sau chiar introducerea unei noi taxe pentru companiile din România.
„Nu pot accepta comentarii că „dacă nu face într-un anumit fel guvernul, anumite categorii nu vom respecta legea”. Pentru toată lumea este o condiție clară – respectarea legii. Sunt mai propuneri, în funcție de măsură. Unele de la 1 septembrie, unele de la 1 octombrie, vor fi unele de la 1 ianuarie. Cert este că nu vor aduce dezechilibre macroeconomice sau crize sociale. Vor fi niște măsuri care vor aduce un climat concurențial corect”, a declarat Marcel Ciolacu.
În cursul săptămânii următoare premierul României va avea o nouă întâlnire cu ministrul Finanțelor pentru a discuta despre acest subiect.
„Luni o să fie o întâlnire cu ministrul Finanțelor, și mai mult ca sigur că săptămâna viitoare, până joi, o să venim cu proiectul în transparență, și dacă putem și în ședința de Guvern. Sunt două componente. Vom veni în primul rând cu OUG în ceea ce privește sistemul bugetar și economiile din sistemul bugetar, și unde să punem stop risipei banilor, și cea de-a doua ordonanță, mult discutată, cea cu venituri mai mari din PIB, din colectare”, a spus premierul.
Nu se taie din salarii, dar se elimină posturi de la stat
Pentru a mai reduce gaura din buget cei de l guvernare doresc eliminarea unor posturi de la stat, pentru a mai face economii în cadrul ministerelor.
„Nu sunt şi n-am să fiu niciodată acel prim-ministru care va invoca greaua moştenire. În schimb, cu ultimul prim ministru, cu domnul Nicolae Ciucă, am discutat în toată perioada mandatului, cum altfel vom discuta şi în perioada mandatului meu. Cunoaştem cu toţii adevărul”, a continuat Marcel Ciolacu acest subiect.
De asemenea, premierul a spus că nu va invoca greaua moștenire pentru că „românii cunosc amatorismul fosților prim-miniștri, până a domnul Nicolae Ciucă și deciziile, hai să le spun, aberante, care n-au avut niciun fundament economic, luate de aceștia”, conform realitatea.net.
Referitor la majorarea taxelor românilor, Marcel Ciolacu a spus că cel mai greu lucru de evitat va fi creșterea TVA-ului. Acesta a spus că România a mai trecut printr-o astfel de măsură și nu a avut un efect prea reușit.
„Adevărat că îți aduce venituri rapide la buget, dar îți aduce anumite efecte de instabilitate macroeconomică într-o perioadă medie de timp”, a concluzionat premierul.