Infofinanciar > Lumea la zi > Un aruncător de grenade de 25.000 de dolari se vinde acum cu 400.000 de dolari! Firmele de apărare americane câștigă enorm datorită Rusiei
Lumea la zi

Un aruncător de grenade de 25.000 de dolari se vinde acum cu 400.000 de dolari! Firmele de apărare americane câștigă enorm datorită Rusiei

arme americane Sursa foto G4Media.ro
Sursa foto: G4Media.ro

La 21 mai, în cadrul emisiunii „CBS 60 Minutes”, CBS News a difuzat un episod care a dezvăluit modul în care producătorii de armament din SUA se complac în „prețuri exorbitante” și afectează Pentagonul cu prețuri exagerate pentru avioane, submarine și rachete. Episodul implică faptul că acești producători dețin acum un monopol în furnizarea de arme și că ei au beneficiat cel mai mult de pe urma războiului în curs de desfășurare din Ucraina. 

Emisiunea i-a făcut pe mulți să simtă că producătorii de arme americani ar dori ca Statele Unite să continue să lupte sau să ofere asistență militară (așa cum fac în Ucraina) în cât mai multe locuri tulburi din lume. 

Armele americane se vând la suprapreț 

Experții spun că Lockheed Martin, Raytheon, Boeing și Northrop Grumman – toate din SUA – sunt printre principalii contractori care produc unele dintre cele mai solicitate și mai scumpe arme trimise în Ucraina. Și ei au profitat cel mai mult. 

De exemplu, în săptămânile de după invazia Rusiei în Ucraina, capitalizarea bursieră a Raytheon Technologies a urcat la 155 de miliarde de dolari, de la 128 de miliarde de dolari la începutul anului. 

Lockheed Martin a început anul 2022 cu o valoare de 98 de miliarde de dolari; până la sfârșitul anului, aceasta a ajuns la 127 de miliarde de dolari – cea mai mare valoare de când există înregistrări. 

Northrop Grumman a început anul la 61 de miliarde de dolari și l-a încheiat la 84 de miliarde de dolari. 

În consecință, războiul din Ucraina a făcut ca acțiunile producătorilor americani de armament să crească vertiginos, prețul acțiunilor Northrop Grumman crescând cu 40% până la sfârșitul anului 2022, în timp ce cel al Lockheed Martin a crescut cu 37%. 

„Este un imens centru de profit pentru marile companii: Lockheed Martin, Raytheon și Boeing”, spune William Hartung, cercetător senior la Quincy Institute for Responsible Statecraft, unde se concentrează pe comerțul global cu arme și pe cheltuielile Pentagonului. 

Producătorii de arme profită de pe urma războiului 

Potrivit lui Hartung, din cauza nevoii Pentagonului de a achiziționa arme pentru propria țară și de a satisface cererile unor țări precum Ucraina, acesta oferă producătorilor de arme sume uriașe de bani. 

„Producție extinsă, aprobare mai rapidă a vânzărilor externe, achiziții pe mai mulți ani, care blochează contractele într-un mod mai puțin competitiv, reducând raportarea la preț și la disponibilitatea bunurilor, ceea ce ar putea duce la creșterea prețurilor”, subliniază el. 

De exemplu, Pentagonul a anunțat contracte de 1,2 miliarde de dolari SUA pentru producătorii americani de arme în luna octombrie a anului trecut. Acest lucru a dus la creșterea producției popularelor rachete antitanc Javelin de la Lockheed Martin – supranumite „Sfântul Javelin”, presupus protector al Ucrainei – de la 2.100 la aproape 4.000 pe an. 

De asemenea, producția de sisteme de rachete de artilerie de mare mobilitate (HIMARS) a crescut vertiginos de la 60 la 96 de unități pe an. 

O lună mai târziu, în noiembrie, Pentagonul își majorează și mai mult comenzile, acordând companiei Raytheon – care, de asemenea, coproduce Javelin – un contract de 1,2 miliarde de dolari americani pentru alte șase sisteme naționale avansate de rachete sol-aer (NASAMS) pentru Ucraina. 

La scurt timp după aceea, Lockheed Martin a obținut o modificare a contractului de 7,8 miliarde de dolari pentru avioanele F-35 și 431 de milioane de dolari pentru livrarea de noi HIMARS și servicii de sprijin pentru armata americană și aliații săi străini. 

Pentagonul are sume mari de dat 

În luna martie a acestui an, Pentagonul a anunțat cel mai mare buget al său: 842 de miliarde de dolari. Aproape jumătate din acesta va merge către contractorii din domeniul apărării din țară. 

În acest context, observația făcută de „CBS 60 Minutes” este foarte pertinentă. Mai important decât faptul că Pentagonul sau guvernul american le cere producătorilor de armament să livreze rapid produsele este prețul galopant la care primul a acceptat să le primească de la cel de-al doilea. 

Și aici, „CBS 60 Minutes” și-a bazat argumentul pe dezvăluirile a doi foști oficiali care au petrecut ani de zile în domeniul achizițiilor de arme. 

Unul dintre ei este Shay Assad. În anii 1990, el a fost vicepreședinte executiv și negociator șef de contracte pentru gigantul apărării Raytheon. Ulterior, s-a alăturat guvernului și a devenit cel mai înalt și mai premiat negociator de contracte al Departamentului Apărării sub președinții George W. Bush, Barack Obama și Donald Trump. 

Celălalt este locotenentul general în retragere al Forțelor Aeriene Chris Bogdan, care și-a petrecut cariera supervizând achiziționarea unora dintre cele mai importante sisteme de armament pentru Statele Unite. 

Negociatorii armatei au descoperit că Lockheed Martin și Boeing suprataxau în mod grosolan Pentagonul și aliații SUA cu sute de milioane de dolari pentru rachetele PAC-3 ale Patriot. 

Potrivit acestuia, aceste companii ar fi trebuit să fie mulțumite, în circumstanțe normale, să obțină un profit bun de 15% din afacerea lor, dar în realitate obțineau profituri care se apropiau de 40%. 

El spune că o rachetă Stinger trasă cu un lasator portabil costa 25.000 de dolari în 1991. Cu Raytheon acum ca unic furnizor, înlocuirea fiecărei rachete trimise în Ucraina costă peste 400.000 de dolari. „Chiar și ținând cont de inflație și de unele îmbunătățiri, este o creștere de șapte ori mai mare”. 

Assad subliniază cum chiar și producătorii de piese de schimb pentru avioanele de luptă, precum TransDigm, fac bani. Echipa sa de analiză a constatat că guvernul „va plăti” TransDigm „119 milioane de dolari” pentru piese care „ar trebui să coste 28 de milioane de dolari”. Nu e de mirare de ce acțiunile TransDigm au crescut vertiginos. 

De ce au crescut prețurile de armament așa de mult 

Generalul Bogdan spune că, în 2012, a fost contactat pentru a prelua frâiele programului F-35 Joint Strike Fighter, care a avut probleme – era cu șapte ani în urmă și cu 90 de miliarde de dolari peste estimarea inițială. Dar acum, să nu mai vorbim de costurile, suportul și întreținerea programului „ar putea sfârși prin a-i costa pe contribuabili 1.300 de miliarde de dolari”. 

Se poate remarca faptul că lucrurile nu au stat așa înainte. Spre deosebire de zilele noastre, companiile nu se bucurau în trecut de un asemenea monopol în furnizarea de arme. Lucrurile s-au schimbat astfel la începutul anilor ’90, mai exact în 1993, când Pentagonul, care căuta să reducă costurile, a îndemnat companiile din domeniul apărării să fuzioneze. 

La acea vreme, existau 51 de contractori majori. Acum, aceștia au fost consolidați în cinci giganți. Aceștia sunt Lockheed Martin, Boeing, Raytheon, General Dynamics și Northrop Grumman. Ultima fuziune majoră în acest context a fost realizată în 2020 – a Raytheon și United Technologies. 

Nu este de mirare că aceste cinci companii ar fi împărțit peste 118 miliarde de dolari în contracte cu Pentagonul în anul fiscal 2022, ceea ce reprezintă aproape o treime din toate contractele emise de Pentagon anul trecut. Aceste cinci companii produc majoritatea bombelor, rachetelor, avioanelor de luptă, elicopterelor, tancurilor și a altor sisteme de armament importante ale Americii și le vând guvernului american. 

Cu o bază atât de îngustă, Pentagonul are o pârghie foarte limitată atunci când negociază prețuri rezonabile sau când îi trage la răspundere pe contractori pentru munca slabă. 

În al doilea rând, cei cinci mari contractori din domeniul apărării sunt toți interconectați. Fiecare îi aprovizionează pe ceilalți cu diverse programe și toți au furnizorii lor, ceea ce înseamnă că o problemă pentru unul dintre ei este o problemă pentru toți. Se pare că Lockheed Martin a avut cel puțin 110 subcontractori pentru Himars și 60 pentru GMLRS în anii fiscali 2019, 2021 și 2022. 

În al treilea rând, după cum a subliniat Assad în „60 Minutes”, problema a fost agravată atunci când Pentagonul, într-o altă mișcare de economisire a costurilor, a redus 130.000 de angajați ale căror locuri de muncă erau negocierea și supravegherea contractelor de apărare. „Supraveghetorii, negociatorii, inginerii, managerii de programe. Peste 50% au fost eliminați”, a spus el. 

Producătorii dictează singuri prețurile 

Într-un fel, acest lucru a acordat companiilor o marjă de manevră fără precedent pentru a se supraveghea singure în dictarea prețului, a adăugat el. 

Cu alte cuvinte, Pentagonul are astăzi o practică de supraveghere extrem de laxă. Nu există suficient personal în Ministerul Apărării (MoD) din Statele Unite pentru a aduna informații de fond adecvate pentru negocierile de preț sau, de altfel, pentru a-i trage la răspundere pe contractori pentru depășiri de costuri și performanțe slabe. 

După cum susține William D. Hartung: „În unele cazuri, cum ar fi atunci când Pentagonul plătește Lockheed Martin pentru a se întoarce și a remedia defectele avioanelor care au fost deja desfășurate, companiile pot profita de fapt de pe urma propriilor greșeli”. 

După cum adaugă Hartung, „în cazul armelor sau al cercetării de noi arme, marii contractori au investit cea mai mare parte a câștigului lor neașteptat în zeci de miliarde de dolari în răscumpărări de acțiuni pentru a le crește prețul, alături de sute de milioane de euro în compensații pentru directorii executivi de top. Acest lucru nu face nimic pentru a ne îmbunătăți apărarea și totul pentru a îmbogăți corporațiile militare”. 

În al patrulea rând, Hartung face o altă observație semnificativă. El spune că eforturile de a atenua unele dintre aceste probleme, susținute de reformatori precum senatoarea Elizabeth Warren, s-au confruntat cu o bătălie grea într-un Congres care este prea adesea subjugat de banii și de puterea de lobby a industriei de armament. 

Este bine cunoscut faptul că marile companii americane de apărare au exercitat întotdeauna o influență asupra politicii guvernamentale, mai ales dacă există legislatori care pot beneficia de pe urma parteneriatelor. La urma urmei, aceștia au interesul de a menține industria militară înfloritoare dacă aceasta ajută economia locală și oferă locuri de muncă localnicilor. Se spune că aproximativ 800.000 de locuri de muncă din Statele Unite sunt direct legate de industria militară, potrivit EurAsian Times.

Dar apoi, un studiu al „Financial Times” aruncă lumină și asupra celeilalte părți. Adică provocările și nemulțumirile industriei militare. Directorii din industrie spun că au nevoie de asigurări din partea guvernului că nu vor fi înțepați de accelerarea producției pentru Ucraina și alte națiuni occidentale. Ei nu vor ca ordinele guvernului să se prăbușească atunci când conflictul din Ucraina se va încheia. 

Studiul dezvăluie cum, de exemplu, în urma luptei împotriva ISIS, cererea din partea Pentagonului a scăzut semnificativ. DoD a investit toți acești bani pentru a crește producția de Hellfire la 10.000 pe an, iar apoi SUA a spus: „Nu le mai vrem”. 

„Producătorii nu puteau, în mod responsabil, să meargă pur și simplu să construiască o fabrică și să angajeze 3.000 de oameni fără nicio speranță de semnal bugetar”, se arată în studiu, citându-l pe Martin de la Rand Corporation. „Și o face guvernul? Nu, absolut deloc”. 

Ideea pe care o susține industria este că ar fi dispusă să investească mai mult în extinderea capacității și în achiziționarea de materiale cu termene de execuție lungi atunci când are o înțelegere clară a ceea ce va fi semnalul cererii pentru unele dintre sistemele sale. Acest lucru va face ca costurile să fie raționale. 

Oricum ar fi, episodul „60 Minutes” pare să fi stârnit o dezbatere aprofundată despre funcționarea industriei americane de armament și despre modul în care guvernul se ocupă de aceasta. Dar un lucru pare clar: industria are acum avantajul.