Infofinanciar > Lumea la zi > Un asteroid se apropie de Pământ! Va ajunge la noi sau ne va ocoli?
Lumea la zi

Un asteroid se apropie de Pământ! Va ajunge la noi sau ne va ocoli?

asteroid sursa foto nasa space flight
Sursa foto: nasa space flight

Astronomii au descoperit un asteroid de dimensiunea unui zgârie-nori în apropiere de Pământ. În acest context, dacă acesta ne-ar lovi, pământul ar putea avea parte de distrugeri.

Asteroidul are un diametru de 180 de metri și este denumit oficial 2022 SF289. Acesta este suficient de mare şi orbitează aproape de Pământ destul cât să poată fi considerat un asteroid potenţial periculos (PHA).

Noul algoritm

Potrivit NASA, asteroidul s-a apropiat destul de mult de Pământ în septembrie 2022, când a zburat la aproximativ 7,2 milioane de kilometri de planeta noastră. Cu toate acestea, prezența sa nu a fost detectată în datele telescopice, de astronomii din lumea întreagă, în niciun moment. Corpul ceresc a fost acoperit de lumina emisă de stelele din Calea Lactee.

Prezența sa a fost observată în momentul în care a fost testat un nou algoritm ce a fost conceput pentru detectarea asteroizilor mari cu ajutorul unor secvenţe mici de date ştiinţifice. Detectarea unui PHA (Asteroid potențial periculos) atât de ascuns încât evită să fie detectat prin metodele tradiţionale reprezintă o mare reușită pentru noul algoritm. Acesta va fi utilizat în curând cu scopul de a analiza datele culese de un telescop de ultimă generaţie amplasat în munţii din Chile şi care îşi va începe operaţiunile de detectare a asteroizilor la începutul anului 2025, Observatorul Vera C. Rubin.

Directorul Institutului pentru Cercetări Intensive ale Datelor din Astrofizică şi Cosmologie din cadrul Universităţii Washington şi coordonatorul echipei care a creat noul algoritm, Mario Juric, a declarat că este doar o mică mostră din ceea ce vom vedea la Observatorul Rubin: „Aceasta este doar mică mostră din ceea ce ne putem aştepta de la Observatorul Rubin peste mai puţin de doi ani, când algoritmul HelioLinc3D va descoperi astfel de obiecte în fiecare noapte”.

Asteroidul ce poate face ravagii

Astronomii au testat algoritmul folosind datele furnizate de observatorul Asteroid Terrestrial-impact Last Alert System (ATLAS) din Hawaii pentru detectarea primului asteroid. Acesta realizează cel puţin patru fotografii cu aceeaşi zonă a boltei cereşti în fiecare noapte.Însă, cercetarea a dezvăluit ceva ce ATLAS nu observase: un nou asteroid mare, vizibil în trei fotografii separate. Data la care au fost realizate a fost cea de 19 septembrie 2022, ulterior şi în următoarele trei nopţi.

Observatorul ATLAS este poziționat în aşa fel încât un obiect trebuie să apară în patru imagini separate realizate într-o singură noapte pentru ca un obiect să poată fi considerat un asteroid. Întrucât acest 2022 SF289 nu a întrunit aceste criterii, nu s-a ştiut niciodată despre apropierea lui de Pământ.

Acesta face parte dintre cele aproximativ 2.300 de obiecte similare ce ar putea provoca distrugeri în masă pe Terra în cazul unei coliziuni directe cu planeta noastră. Din fericire, este menționat că nu există un risc de coliziune cu acest asteroid în perioada imediat următoare, conform sursei b1tv.ro.