În mai 1999, Papa Ioan Paul al-II-lea făcea o vizită istorică la București și numea România o adevărată ”Grădină a Maicii Domnului”. Practic, un loc binecuvântat. Vă prezentăm astăzi un caz în care dacă nu este vorba de conflict de interese, cu siguranță avem de a face cu o inspirație Divină.
O carieră cu o înșiruire de funcții care ne duce cu gândul doar către o negație: nu are cum să fie o întâmplare. Marian Murguleț are un slalom profesional cel puțin interesant: director în cadrul S&P România (o firmă de IT), secretar de stat în două Guverne consecutive (Dăncilă și Orban- perioadă în care promovează implementarea Bibliotecii Virtuale și organizează condițiile tehnice pentru implementarea ei), iar din primăvara acestui an este CEO al Trecadis Corp SRL, o firmă de IT. De ce este interesantă această înșiruire de funcții? Pentru că cele două firme de IT la care a lucrat în ultimii ani Marian Murguleț au câștigat licitația organizată de Guvernul României pentru dezvoltarea Bibliotecii Virtuale, proiect susținut de același personaj în perioada în care lucra în Executiv. Clar, inspirație Divină.
O biografie interesantă
Pentru a înțelege cât de reale sunt cuvintele Papei Ioan Paul al-II-lea din urmă cu 23 de ani, România-Grădina Maicii Domnului, trebuie să parcurgem biografia profesională a fostului secretar de stat Marian Murguleț. Absolvent al Academiei de Studii Economice – Facultatea de Finanțe, Bănci și Burse de Valori – tânărul Marian Murguleț ajunge în 2003 în curtea Ministerului Afacerilor Externe, în poziția de consul – șeful secției de afaceri legale – în cadrul Ambasadei României din Suedia. Printre atribuții, informarea permanentă a centralei MAE despre evoluțiile politico-economice din zona în care activa. Rămâne în acest post timp de 5 ani, până după integrarea României în UE.
În aprilie 2008, se întoarce în țară și după numai 2 săptămâni se angajează la Uni-Recycling (România), care se ocupă cu decontaminarea solurilor și refacerea ecologică a terenurilor poluate cu substanțe petroliere, companie fondată în 2005 de un grup de ecologiști români cu ajutorul expertizei germane, după cum scrie pe site-ul firmei. Compania înființată de Cornel Varvare, cunoscut în presa mondenă drept Connie Varvara, milionarul discret de Dorobanți, pare să fii rămas de la înființare și până astăzi doar una de apartament. Asta dacă este să ne luăm după datele financiare.
În 2008, când Marian Murguleț s-a angajat pe poziția de responsabil cu relațiile externe firma avea o cifră de afaceri de 1,3 milioane de euro. În 2021 firma a avut o cifră de afaceri de 1,8 milioane de euro. Luând în calcul ratele înflației din ultimii 13 ani, compania pare să nu fi progresat și pare mai degrabă un proiect prin care se mai ciugulește din combinațiile altora, așa cum a sugerat în mai multe articole jurnalistul clujean Liviu Alexa în strictsecret.ro
După ecologie urmează IT. Logic!
După o perioadă doi ani petrecuți în domeniul ecologiei, Marian Murguleț face saltul cel mare și trece în industria IT. Și nu oriunde, ci la SIVECO, un gigant în IT-ul românesc la vremea respectivă, pe poziția de manager de vânzări pentru Turcia, Azerbaidjan, Moldova, Bulgaria, Orientul Mijlociu și zona Golfului Persic. După câțiva ani, devine general manager al SIVECO Turcia, în perioada în care compania românească a câștigat un contract cu Administrația Vamală de la Ankara.
Numai că în toamna lui 2014 SIVECO este lovită de un imens scandal de corupție, fondatoarea Irina Socol fiind arestată preventiv într-un dosar DNA. În primăvara anului 2015, Irina Socol își recunoaște faptele, cea mai gravă fiind ceva de evaziune fiscală în valoare de câteva milioane de euro, iar, după numai 2 luni, Marian Murguleț părăsește SIVECO și se întoarce la ecologie. Exact, la Uni- Recycling pe postul de vicepreședinte pentru dezvoltare.
După numai 6 luni se întoarce la IT, pe poziția de director de strategie și dezvoltare la S&T România. Rețineți firma! Este importantă în inspirația Divină care începe să îl marcheze pe Marian Murguleț. Rămâne aici timp de trei ani, până în iulie 2019. Premierul Viorica Dăncilă îl numește secretar de stat pentru Tehnologia Informației în Guvernul României. Practic, Murguleț avea în sarcină coordonare digitalizării la nivelul întregii administrații centrale.
Un proiect generos
Din această poziție, Marian Murguleț începe să promoveze intens, printre altele, proiectul unei Biblioteci Virtuale, dedicată sistemului de învățământ românesc. Proiectul nu era nou, era prevăzut în Legea Învățământului încă din 2011. Biblioteca Virtuală este un proiect care își propune să reunească într-un depozit resursele educaționale digitale destinate elevilor de gimnaziu din România. Resursele educaționale digitale vor deveni astfel deschise pentru toți elevii. Vorbim atât de resurse dezvoltate în trecut cât și de resurse care se creează astăzi, cum sunt cele din proiectul de formare transdisciplinară a cadrelor didactice numit CRED. Biblioteca Virtuală va oferi și un instrument modern pentru a construi traiectorii educaționale corelate cu programa școlară. Aceste traiectorii pot fi și personalizate pentru fiecare elev în parte. Traiectoriile de învățare vor putea fi servite cu ajutorul unui asistent virtual ce folosește elemente de inteligență artificială.
Pe scurt, un proiect generos de care cu siguranță România are nevoie. În mod ciudat, Marian Murguleț rămâne secretar de stat pe aceeași poziție și pe timpul mandalului lui Ludovic Orban. Pleacă din funcție abia la finalul lui ianuarie 2021, după ce Florin Cîțu devine premier. În vara lui 2021, este personajul central al unui eveniment ciudat: este numit secretar de stat pentru doar 24 de ore, după care este demis de același premier Cîțu. Numai că, în perioada petrecută ca responsabil al digitalizării administrației centrale, Murguleț este cel care stabilește parametrii de funcționare și detaliile tehnice pentru licitație viitoarei Biblioteci Virtuale. Proiectul este scos la licitație în 2021.
În noiembrie 2021, Murguleț candidează singur pentru funcția de manager al implementării proiectului Bibliotecii Virtuale. După ce cazul este relatat în presă, Murguleț refuză să își mai ia postul în primire. Dar, probabil din nou beneficiază de voință Divină și, în decembrie 2021, licitația pentru dezvoltatea Bibliotecii Virtuale este câștigată de asocierea de firme S&T România și Trencadis Corp SRL. S&T România este compania pentru care Murguleț a lucrat înainte de a ajunge responsabil în Guvern pentru digitalizarea întregii administrații centrale.
A cui este Trencadis Corp?
Dar cine este Trencadis Corp SRL? Acționarii firmei Trencadis Corp sunt: Alexander N. Capital Management SRL (deținută de Radu Negulescu), Mihaela Maria Moldovan și fiul unui mogul media. Despre Radu Negulescu s-a scris de-a lungul vremii că a fost implicat în campania online a lui Klaus Iohannis din 2014, dar și în cea a Vioricăi Dăncilă din anul 2019. Probabil nu are nicio legătură, dar în anul electoral 2014 Trencadis a avut o cifră de afaceri de aproximativ 750.000 de euro, după care a început să crească precum Făt-Frumos. Un an mai târziu, cifra de afaceri aproape s-a triplat, urmată de o dublare în 2016. A continuat să crească, iar în 2019 firma controlată de Radu Negulescu a avut o cifră de afaceri de aproape 24 milioane de euro. Anul trecut, compania a avut o cifră de afaceri de 20 de milioane de euro.
Și ca bucla să fie completă, în primăvara acestui an, Negulescu se retrage de la conducerea companiei, rămânând acționar, iar CEO este numit Marian Murguleț. Practic, omul care a promovat Biblioteca Virtuală în cadrul Guvernului și a stabilit detaliile tehnice pentru funcționarea ei a ajuns să conducă acum una din cele două firme care au câștigat licitația de aproape 40 de milioane de euro. După ce în trecut lucrase în managementul S&T România, a doua firmă din asocierea care a câștigat licitația.
Mai trebuie spus că Trencadis a câștigat licitații cu diferite instituții ale statului român de aproape 80 de milioane de euro în ultimii ani. În unele licitații fiind în asociere cu aceeași S&T România. Printre instituțiile ale căror licitații le-a câștigat firma controlată de omul care lucrat în campaniile lui Dăncilă și Iohannis, Radu Negulescu, se numără Parchetul de pe lângă Înalte Curte de Casație și Justiție, Serviciul de Telecomunicații Speciale, Consiliul Concurenței, Agenția Națională de Integritate sau Ministerul Afacerilor Interne.
Este evident că avem de a face cu o firmă care are o inspirație managerială aproape Divină începând cu anul 2014. Dar și mai clar este că avem de a face cu un personaj cu o evidentă inspirație Divină. Pentru că dacă nu ar fi asta, ar părea mai degrabă un conflict de interese.
Manualul inspirației Divine pe scurt
Se recapitulăm. Omul a lucrat la MAE, consul la ambasada din Suedia, într-o firmă de ecologizare a pământului după operațiuni cu produse petroliere, într-o firmă gigant de IT implicată într-un imens scandal de evaziune fiscală, din nou în aceeași firmă de ecologizare, după care a lucrat pe rând la S&T România, Guvern și Trencadis Corp. Între ultimele 3 entități există două legături puternice: una contractuală și a două personală. Cea contractuală se referă la Biblioteca Virtuală: asocierea celor două firme a câștigat licitația organizată de Guvern. Cea personală de referă la Marian Murguleț. Omul a promovat intens Biblioteca Virtuală în vremea când era oficial al Guvernului însărcinat cu administrarea digitalizării administrației centrale, iar acum este CEO al uneia dintre firmele care au câștigat 40 de milioane de euro pentru a implementa proiectul promovat de el. Asta după ce, în trecut, a lucrat pentru cea de-a doua firmă care se bucură de suma de 40 de milioane de euro.
Marian Murguleț este dovada clară că Papa Ioan Paul al –II-lea a avut dreptate în mai 1999: România este Grădina Maicii Domnului. Iar cei aleși au inspirație Divină. Că doar nu poate fi vorba de conflict de interese. Doamne ferește de așa ceva! Mai există și o a treia variantă, dar doar în șoaptă: inspirată din filmul ”Cel ales”.