Infofinanciar > Lumea la zi > Un fost cancelar al Germaniei este pe teritoriul Moscovei! Dmitri Peskov nu exclude un contract între cele două națiuni
Lumea la zi

Un fost cancelar al Germaniei este pe teritoriul Moscovei! Dmitri Peskov nu exclude un contract între cele două națiuni

Un fost cancelar al Germaniei este pe teritoriul Moscovei! Dmitri Peskov nu exclude un contract între cele două națiuni
Sursa foto: observatornews.ro

Prezența fostului cancelar pe teritoriul Rusiei vine într-un moment în care Consiliul Uniunii Europene a luat hotărârea de a prelungi sancțiunile economice contra Moscovei cu încă șase luni. Această extindere a „termenului de valabilitate” vizează atât sancțiunile decise după ce Rusia a anexat ilegal Crimeea în 2014, dar și cele de când invazia contra Ucrainei a început.

Potrivit Mediafax, purtătorul de cuvânt de la Kremlin nu neagă sub nicio formă posibilitatea unui contract între cele două țări, dat fiind faptul că Gerhard Schroeder este prezent pe teritoriul Moscovei. Fostul canceler german a făcut parte din consiliul de conducere al companiei Rosneft, un nume extrem de important al zonei energetice din Rusia. Printre cei care l-au criticat pe neamț a fost și cea care i-a urmat în funcție, mai precis Angela Merkel.

Legăturile fostului cancelar cu Rusia

De-a lungul anilor, Gerhard Schroeder a lucrat pentru diverse companii rusești, cum ar fi Rosneft, Gazprom sau Nord Stream AG.

După ce Schroeder și-a dat demisia, acesta a fost nominalizat de către Gazprom pentru a ocupa funcția de lider în cadrul comitetului de acționari de la Nord Stream AG, iar acest lucru a fost destul de controversat, dând naștere unei ipoteze care prevedea un conflict de interese.

Apoi, în anul 2016, fostul cancelar al Germaniei a ajuns să conducă Nord Stream 2. La doar un an distanță, rușii l-au pus pe Gerhard Schroeder în postul de director independent peste consiliul de administrație al companiei din industria producătoare de petrol, Rosneft.

Nici măcar invazia pe care Rusia a declanșat-o nu l-a determinat pe Gerhard Schroeder să pună punct relațiilor pe care le are cu Vladimir Putin. Potrivit G4Media, cel care a fost cancelarul Germaniei din 1998 până în 2005 a spus : „Nu voi renunța la oportunitățile mele de a negocia cu președintele Putin”. Acesta a menționat și faptul că cea mai bună metodă pentru a pune punct acestui conflict este negocierea, nu livrările de arme către Ucraina.

Nu doar că nu vrea sub nicio formă să renunțe la legăturile cu Rusia, dar Gerhard Schroeder mai crede și că partea vinovată pentru faptul că soluțiile diplomatice nu au avut niciun succes este Ucraina, conform sursei menționate. Fostul lider al Germaniei a mai spus și că din partea Moscovei există un real interes pentru a găsi o soluție pașnică de rezolvare a problemelor.

Gerhard Schroder a ocupat funcția de cancelar al Germaniei timp de șapte ani, din 1998 până în 2005 și, în același timp, este și un apropiat al Rusiei.