La data de 28 februarie 2023, prețul cel mai scăzut pentru benzină este de 6,48 lei, disponibil la benzinăria Petrom Doctor Herescu din București. Pentru motorină, prețul cel mai mic care se poate găsi în Capitală este de 7,19 lei, la aceeași benzinărie. Chiar și în condițiile impunerii unui embargou rusesc, există o tendință de scădere a prețului la motorină.
Prețurile la motorină și benzină pot fi verificate pe Monitorul Prețurilor, unde sunt afișate toate stațiile de încărcare atât din București, cât și din celelalte orașe din țară. Iată cele mai mici prețuri din Capitală pentru data de astăzi, 28 februarie, și cu ce benzinării corelează.
Cele mai mici prețuri la benzină
- Benzinăria Petrom- Adresa: strada Doctor Herescu- 6,48 lei pentru 1 litru de benzină
- Benzinăria Lukoil- Adresa: Chitila- 6,49 lei pentru 1 litru de benzină
- Benzinăria SOCAR- Adresa: Vasile Lascăr- 6,54 lei pentru 1 litru de benzină
- Benzinăria Rompetrol- Adresa: Mihai Bravu- 6,58 lei pentru 1 litru de benzină
Cele mai mici prețuri la motorină
- Benzinăria Petrom- Adresa: Doctor Herescu- 7,19 lei pentru 1 litru de motorină
- Benzinăria Lukoil- Adresa: Preciziei- 7,2 lei pentru 1 litru de motorină
- Benzinăria SOCAR- Adresa: Vasile Lascăr- 7,24 lei pentru 1 litru de motorină
- Benzinăria Rompetrol- Adresa: Mihai Bravu- 7,26 lei pentru 1 litru de motorină
Monitorul Prețurilor este un portal online și o aplicație mobilă care își propune să încurajeze concurența între companiile de distribuție a carburanților auto și să ofere consumatorilor posibilitatea de a alege carburanții cu cel mai bun raport calitate-preț. Acesta este disponibil la nivel național și conține informații despre principalele companii care comercializează carburanți, inclusiv amplasarea geografică a benzinăriilor, tipurile de carburanți comercializați și prețurile la pompă practicate. Scopul portalului este să asigure transparența și să ajute consumatorii să ia decizii informate atunci când aleg să își alimenteze autovehiculele cu carburanți.
România este o țară care exportă mai mult benzină decât importă, dar importă mai multă motorină decât exportă. În lunile decembrie 2022 și ianuarie 2023, distribuitorii autohtoni de carburanți au început să importe cantități mari de motorină din Rusia înainte de intrarea în vigoare a embargoului impus de UE la data de 5 februarie 2023. În plus, Ucraina, care este una dintre piețele majore de export pentru România, se confruntă cu o cerere scăzută și cu stocuri mari de carburanți.
Conform informațiilor din presa de la Kiev, în perioada 1-19 februarie 2023, Ucraina a importat doar 328,7 mii de tone de combustibil diesel, ceea ce reprezintă o scădere cu peste 14% față de cantitatea importată în aceeași perioadă a lunii ianuarie. În acest context, firmele ucrainene au început să vândă excedentul de motorină importată în decembrie și ianuarie, ceea ce a dus la scăderea prețurilor pe piața internă, scrie RomâniaTV.
Cât costă un mărțisor în 2023
În Româna, în această perioadă, cam în toate orașele au loc târguri pentru a achiziționa mărțisoare pentru toate persoanele dragi. Acestea sunt de toate felurile și pentru toate gusturile, însă prețurile acestora au crescut. Costul unui mărțișor poate ajunge și la 50 de lei. Pentru cei care nu vor să dea atât de mulți bani pot găsi mărțisoare și ceva mai ieftine la 25-30 de lei.
De asemenea, nici prețul florilor nu este mai mic, mai ales că un buchet frumos aranjat cu 15 lalele poate ajunge și la 165 de lei.