Infofinanciar > Info > Un nou acord între România și Spania. Ce noi beneficii vor primi românii
Info

Un nou acord între România și Spania. Ce noi beneficii vor primi românii

Un nou acord între România și Spania. Ce noi beneficii vor primi românii
Sursa foto: arhiva companiei

Conform unor informații transmise de Marcel Ciolacu, premierul țării noastre, a fost semnat un acord între România și Spania. Acesta are în vedere dubla cetățenie. Prim-ministrul a transmis cât de important este acest nou acord pentru cetățenii țării noastre. Un alt lucru pe care îl mai face este să contureze relațiile substanțiale dintre cele două țări

Marcel Ciolacu, premierul României, a transmis că este aproape încheiată semnarea unui acord bilateral. Acesta face referire la dubla cetățenie. O măsură care este așteptată de mult timp de numeroși români care se află în Spania.

Românii din Spania

Peste un milion de români văd Spania ca pe a doua casă. Acest nou acord dintre cele două state va oferi posibilitatea obținerii dublei cetățenii și este o prioritate pentru România, dar și pentru Spania. Un alt lucru pe care îl va mai face este să întărească relațiile bilaterale dintre cele două state.

Marcel Ciolacu a declarat, de Ziua Națională a Spaniei, cât de semnificativă este contribuția pe care o aduc membrii țării noastre în dezvoltarea societății spaniole. El a mai subliniat și faptul că aceștia sunt un exemplu de integrare reușită.

O relație spornică

Un alt lucru pe care l-a mai remarcat prim-ministrul țării, Marcel Ciolacu, este acela că relația dintre cele două state este una spornică. Cele două state au o colaborare strânsă din punct de vedere cultural, economic și cultural.

„Sunt onorat şi bucuros să fiu alături de dumneavoastră şi să vă transmit cele mai bune urări cu prilejul Zilei Naţionale a Spaniei, Ziua Hispanităţii, un moment foarte important pentru fiecare spaniol. Este o bună ocazie să celebrăm contribuţia culturii hispanice la patrimoniul mondial, care încurajează respectul pentru diversitatea culturală, într-un spirit de colaborare şi înţelegere reciprocă.

Acelaşi spirit de cooperare şi prietenie caracterizează şi relaţia dintre România şi Spania, care a atins în ultimii ani un adevărat nivel de excelenţă, reflectat într-un Parteneriat Strategic robust. Relaţia noastră reprezintă o construcţie dinamică, bazată pe moştenirea istorică, culturală şi lingvistică comună. O relaţie care se consolidează pe zi ce trece, în primul rând datorită contactelor interumane”, a precizat  premierul Ciolacu în mesaj.

Care este obiectivul cheie

Un alt lucru pe care l-a mai precizat premierul Marcel Ciolacu este acela că acest acord pentru acordarea dublei cetățenii este un obiectiv cheie pentru românii din Spania. Atunci când acesta va fi semnat, acordul va oferi românilor posibilitatea de a obține beneficii semnificative. Ei își vor păstra cetățenia română, în timp ce o vor dobândi și pe cea spaniolă.

„Numeroasa comunitate a românilor din Spania, cât şi cea a cetăţenilor spanioli care şi-au găsit o a doua casă în România reprezintă pilonul fundamental al legăturilor noastre strategice. Cu sprijinul autorităţilor spaniole, cetăţenii români oferă un exemplu de integrare, contribuind la dezvoltarea societăţilor noastre în spiritul valorilor pe care ni le oferă apartenenţa comună la Uniunea Europeană şi la NATO.

În această logică, sperăm că Acordul bilateral cu privire la dubla cetățenie, un deziderat important al comunităţii româneşti din Spania, va fi semnat cât mai curând”, a mai precizat Ciolacu, conform dailybusiness.ro