Infofinanciar > Info > Un nou ajutor financiar de la stat! Care sunt condițiile de participare
Info

Un nou ajutor financiar de la stat! Care sunt condițiile de participare

Un nou ajutor financiar de la stat! Care sunt condițiile de participare
sursa foto arhiva companiei

Statul a pregătit un nou pachet de ajutor financiar pentru cetățeni. Mai exact, schema „Silvo-mediu și climă”, legată de Intervenția DR-07 – „Silvo-mediu și climă” din PS PAC 2023-2027.

Beneficiarii acestui ajutor vor trebui să își asume angajamente voluntare pentru a contribui la atingerea obiectivelor specifice ale Uniunii Europene de:

 Atenuare a schimbărilor climatice și la adaptarea la acestea, inclusiv prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și prin îmbunătățirea sechestrării carbonului,

Promovarea dezvoltării sustenabile și a gestionării eficiente a resurselor naturale, cum ar fi apa, solul și aerul, Stoparea și inversarea pierderii biodiversității, la îmbunătățirea serviciilor ecosistemice și la conservarea habitatelor și a peisajelor,

Schema de ajutor de stat „Silvo-mediu și climă” beneficiază de o alocare financiară de 75.850.112 euro, iar cererile de finanțare pot fi depuse între 17 iunie 2024, ora 9:00, și 13 septembrie 2024, ora 14:30, potrivit Daily Business.

Beneficiarii acestui ajutor de la stat

Este pusă în joc o sumă d  75 de milioane de euro. Acesta va fi disponibilă începând de luni, conform unui comunicat al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA). Cererile de finanțare pot fi depuse între 17 iunie 2024, ora 9:00, și 13 septembrie 2024, ora 14:30.

După aprobarea dosarului tehnic de către Garda Forestieră, solicitanții pot depune cererile de finanțare la Centrele Județene APIA, însoțite de documentele specificate în Ghidul solicitantului. Informațiile de contact ale Centrelor Județene sunt disponibile în Capitolul 3 al Ghidului solicitantului și pe site-ul APIA, în secțiunea „Centre Județene APIA”.

Solicitanții trebuie să respecte cerințele stabilite în schema de ajutor de stat, detaliate în Ghidul Solicitantului, disponibil pe site-ul APIA la adresa: APIA Silvo-mediu și climă.

Selecția cererilor de finanțare se va realiza conform Regulamentului de organizare și funcționare a procesului de selecție și verificare a contestațiilor, aprobat prin Ordinul Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 202/2024, publicat pe site-ul APIA.

Cum se acordă?

Sprijinul financiar prin schema de ajutor de stat „Silvo-mediu și climă” se acordă anual, ca sumă fixă pe unitatea de suprafaţă (hectar), proprietarilor (inclusiv Unităților Administrativ Teritoriale) de păduri din Fondul Forestier Național, în baza unui angajament încheiat pentru o perioadă de 5 ani și vizează compensarea pierderilor de venit şi a costurilor suplimentare suportate de beneficiar ca urmare a implementării unuia sau a celor două pachete ale schemei de ajutor de stat:

– Pachetul 1 – Asigurarea de zone de liniște, pentru care valoarea plăților compensatorii acordate este 38 euro/an/ha pentru întreaga suprafață inclusă în angajament;

– Pachetul 2 – Utilizarea atelajelor la colectarea lemnului din rărituri, pentru care valoarea plății compensatorii acordate este  137 euro/an/ha pentru suprafaţa anuală pentru care se solicită sprijin în cadrul Pachetului 2 (Acest pachet poate fi accesat numai împreună cu Pachetul 1).

Intensitatea sprijinului public nerambursabil acordat în baza schemei de ajutor de stat este de 100%.

Pentru suprafețe mai mari de 500 ha se aplică degresivitatea sprijinului financiar, astfel că nivelul plăților va fi ajustat.

Suprafaţa minimă pentru care se încheie un angajament pentru pachetul 1 este de 100 ha.