Infofinanciar > Info > Un nou ajutor social va fi acordat din 2024! Ce presupune acesta și cine va putea beneficia
Info

Un nou ajutor social va fi acordat din 2024! Ce presupune acesta și cine va putea beneficia

Un nou ajutor social va fi acordat din 2024! Ce presupune acesta și cine va putea beneficia
sursa foto protv

Un nou proiect de ajutor social a fost anunțat pentru anul 2024, introducerea venitului minim de incluziune, cu scopul de a susține familiile vulnerabile din punct de vedere financiar. Cei care vor beneficia de acesta trebuie să îndeplinească o serie de criterii.

Venitul minim de incluziune este un beneficiu de asistență socială ce va fi acordat lunar și care se va compune din unul sau din cele două ajutoare financiare: ajutorul de incluziune și ajutorul pentru familia cu copii, care va fi acordat familiilor care au copiii înscriși și care frecventează o formă de învățământ.

Acesta este destinat familiilor cu copii și persoanelor singure care au venituri maxime nete de până în 700 de lei pe lună, putând să beneficieze de una sau de cele două componente ale venitului minim de incluziune. Valoarea maximă a ajutorului va putea ajunge până la 400 de lei pe luna, în funcție de caz, relatează Antena 3.

Ce valori va avea ajutorul de incluziune

Valoarea maximă a ajutorului de incluziune, prima componentă a venitului cu același nume, stabilită de lege este de 275 de lei pe lună pentru fiecare membru din familie, cu excepția persoanelor singure cu vârsta de cel puțin 65 de ani, pentru care cuantumul maxim este de 400 de lei/ lună.

În cazul celei de-a doua componente a venitului minim de incluziune, ajutorul pentru familia cu copii, valoarea se stabilește în funcție de structura familiei, veniturile ei și numărul de copii, cuantumul maxim ajungând la 480 de lei. Calculul se va face după cum urmează, potrivit Avocatnet.ro

-700 de lei /membru de familie – în cazul în care se primește atât ajutorul de incluziune, cât și cel pentru familia cu copii;

-275 de lei/membru de familie – în cazul în care se primește doar ajutorul de incluziune, cu excepția persoanei vârstnice, pentru care nivelul maxim este de 400 de lei;

-700 de lei /membru de familie – în cazul în care se primește doar ajutorul pentru familia cu copii.

De asemenea, a fost stabilită și o listă de condiții pe care beneficiarii trebuie să le întrunească pentru a putea beneficia de acest ajutor. Cei care au în posesie anumite bunuri nu vor primi venitul de incluziune. Noua hotărâre stabilește și ce persoane sau familii nu se încadrează pentru a primi ajutorul social.

Printre aceste bunuri se numără clădiri sau terenuri aflate în afara locuinței, cu o suprafață mai mare de 1.200 mp în zona urbană și 2.500 mp în zona rurală, vehicule cu o vechime mai mică de 10, exceptând cele care sunt utilizate pentru transportul persoanelor cu dizabilități și ambarcațiunile necesare transportului persoanelor care locuiesc în aria Rezervației Biosferei Delta Dunării.

Actele necesare pentru a beneficiari

Ajutorul de incluziune se va acorda în baza unei cereri și a unei declarații pe propria răspundere. Aceste acte trebuie depuse sau transmise la serviciul public de asistență socială din cadrul primăriei de domiciliu.

”Venitul minim de incluziune se acordă la cererea completată pe suport hârtie sau în format electronic de către persoana îndreptățită, de reprezentantul familiei sau reprezentantul legal al persoanei îndreptățite, însoțită de declarația pe propria răspundere privind veridicitatea datelor înscrise în cerere, de un angajament de plată pentru situațiile în care se pot constata drepturi acordate necuvenit, precum și de documente doveditoare”, potrivit Legii nr. 196/2016.