Infofinanciar > Info > Un nou jalon din PNRR îndeplinit! România, pe drumul cel bun
Info

Un nou jalon din PNRR îndeplinit! România, pe drumul cel bun

Un nou jalon din PNRR îndeplinit! România, pe drumul cel bun
sursă foto: dreamstime

Cel mai recent, reprezentanții Guvernului României au anunțat că s-a adoptat Planul de acțiune pentru Strategia Națională pe tema economiei circulare. Prin acest subiect se îndeplinește alt jalon din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Acest plan privește de această dată gestionarea deșeurilor.

„Îndeplinirea obligaţiilor asumate prin PNRR nu reprezintă decât începutul pentru transformările pe care trebuie să le facem pentru a trece de la paradigma economiei liniare la un model circular. De aceea, am înfiinţat o structură de guvernanţă care să definească în mod clar rolurile şi responsabilităţile instituţiilor şi să ducă la bun sfârşit implementarea celor 52 de acţiuni.

Tranziţia către economie circulară este de importanţă strategică, întrucât pe lângă o diminuare a deşeurilor, scade presiunea asupra resurselor naturale, încurajează investiţia în tehnologii inovatoare şi poate contribui la crearea de noi locuri de muncă”, a declarat consilierul de stat Laszlo Borbely, citat de psnews.ro.