Infofinanciar > Info > Un nou sistem de protecție pentru mașini. Iubitorii de viteză primesc o lovitură
Info

Un nou sistem de protecție pentru mașini. Iubitorii de viteză primesc o lovitură

masini italia sursa foto bloomberg
Sursa foto: arhiva companiei

Șoferii care vor conduce mașini produse în fabricile europene nu vor mai avea posibilitatea de a depăși viteza. Din vara acestui an, toate vor fi dotate cu senzori pentru a limita viteza.

Ceea ce va face noul sistem de siguranță este să detecteze limitele de viteză pe care legea le impune pe tronsonul de drum pe care circulă șoferul. Dacă acesta va detecta că s-a depășit limita, șoferii vor primi o atenționare.

Viteza excesivă

După cum au informat reprezentanții Poliției Române, în 2023, mai mult de 700 de accidente care s-au soldat cu decese au fost cauzate de viteza excesivă.

Din luna iulie a acestui an, mașinile care se fabrică în Uniunea Europeană au un sistem pentru limitarea vitezei. Există mai multe metode prin care mașina îi va informa pe șoferi că a fost depășită limita legală de viteză.

Care sunt semnalele

  • O pictogramă în bordul mașinii ne vă arăta că mergem prea repede
  • O altă avertizare ar putea fi sub forma unei vibrații în pedala autoturismului sau chiar în volan
  • Un alt sistem ar putea fi un sunet de alarmă.

Fără acționarea mecanismului de frânare

Autoritățile transmit că sistemul de limitare a vitezei nu va influența mecanismul de frânare al vehiculului. Mașina va detecta limitele de viteză prin citirea indicatoarelor rutiere și prin utilizarea datelor GPS.

Din ce în ce mai mulți producători auto dezvoltă vehicule care nu depășesc anumite limite de viteză. Acestea sunt restricționate la 140, 150 sau 160 km/h. În plus, opțiunile de siguranță au fost extinse considerabil.

Unele vehicule sunt echipate cu asistență pentru frânare, control al suspensiilor, camere de recunoaștere a pericolelor și chiar sisteme care alertă șoferul dacă acesta adormise la volan, informează dailybusiness.ro 

Sancțiuni pentru depășirea vitezei

La noi în țară, sancțiunile care se aplică pentru depășirea limitei vitezei sunt unele substanțiale. Mai exact:

  • Depășirea cu 10 – 20 km/h: 2-3 puncte de amendă
  • Depășirea cu 21 – 30 km/h: 4-5 puncte de amendă
  • Depășirea cu 31 – 40 km/h: 6-8 puncte de amendă
  • Depășirea cu 41 – 50 km/h: 9-20 puncte de amendă
  • Depășirea cu peste 50 km/h: 9 – 20 de puncte de amendă + suspendarea permisului de conducere pentru 90 de zile
  • Depășirea cu peste 70 km/h: 9 – 20 de puncte de amendă + suspendarea permisului de conducere pentru 120 de zile

La momentul actual, punctul de amendă este plafonat la 165 de lei. În acest fel amenda minimă pentru depășirea limitei de viteză este de 330 de lei, iar amenda maximă poate ajunge până la 3.300 de lei, transmite playtech.ro