În condițiile în care industria combustibililor fosili întârzie din diverse rațiuni tranziția care energia verde, care sunt perspectivele reale de a evita o catstrofă planetară. Răspunsurile sunt multe și variate, dar câteva dintre ele nu sunt deloc pe placul nostru.
În timp ce anunțurile apocaliptice privind criza climatică se înmulțesc, iar șeful ONU, Antonio Guterres, averizează că omenirea a „deschis porțile iadului” după temperaturile record din vara anului trecut, lumea pare blocată într-o buclă nesfârșită de obiective ratate și de evenimente meteorologice tot mai stranii și violente.
„Avertismentul final” a venit anul acesta, când Grupul interguvernamental de experți în schimbări climatice al ONU a raportat că lumea ar putea depăși punctul de încălzire catastrofală în următorul deceniu dacă nu se oprește imediat din consumul de combustibili fosili. Deci, ce șanse avem?
Am pierdut cursa
Potrivit cercetătorului în domeniul climei Michael Oppenheimer, laureat al Premiului Nobel, n-am mai avea nicio șansă!
Încă din 1988, el a fost unul dintre climatologii care au tras un semnal de alarmă cu privire la schimbările cde climă. ,Atunci, el și-a prezentat cercetările sale în Senatul SUA. Desigur, concluzia era că arderea combustibililor fosili încălzeau planeta.
De altfel, munca savantului laureat al Premiului Nobel, papoartele sale au fost cele ce au deschis, calea către Convenția-cadru a Națiunilor Unite privind schimbările climatice din 1992.
Azi, după mai bine de trei decenii, el consideră că pierdem cursa, fiind deja depășiți de evenimente climatice extreme. Ele nu s-ar fi întâmplat dacă s-ar fi luat măsuri mai devreme.
„Acum ne jucăm, cu prea puțin șanse de-a recuperarea”, a spus el.„Asta pur și simplu pentru că marile țări care emit gaze își iau angajamente pe care nu le vor respecta”, punctează savantul.
Progrese precum Acordul de la Paris din 2015 au fost rare. Omul de știință spune că, în contextul de azi, lumea ar trebui să își ajusteze așteptările. Schimbarea se produce acasă, mai degrabă decât în jurul unei mese de negociere din Dubai, a adăugat el. „Oamenii care sunt activi și interesați de rezolvarea problemei ar trebui să își îndrepte atenția către politica internă, indiferent unde locuiesc. Politica din fiecare țară este diferită. Grupurile de interese sunt diferite. Puterea și influența lor sunt diferite, atât pe partea de mediu, cât și pe partea de combustibili fosili. Schimbarea necesară implică întregul sistem energetic al majorității țărilor. Trebuie să o faceți într-un mod care să satisfacă sau cel puțin să neutralizeze grupurile de interese care se opun schimbării, iar acest lucru nu este ușor.”
Cum se opun „grupurile de interese” schimbării?
George Monbiot, scriitor și militant britanic pentru mediu, s-a gândit mult la această chestiune de-a lungul a aproape patru decenii. El a identificat un fenomen pe care îl numește „paradoxul poluării”. Pe scurt, companiile care au cel mai mare stimulent pentru a investi în politica de mediu sunt și cele mai „murdare”. „Pentru că, dacă nu investesc în astefel de politică, există reglementări ce le îming să nu mai existe”, a declarat, recent, Monbiot.
Influența celor mai mari poluatori merge dincolo de contribuțiile politice directe.
După cum a subliniat Monbiot, aceștia au nevoie, de asemenea, de o „licență socială pentru a funcționa”. Aceasta este furnizată în principal prin intermediul inițiativelor ”greenwashing”. Acțiuni care fac să pară că oferă o soluție la schimbările climatice.
Narațiunile lor sunt prezentate alegătorilor prin intermediul unei „clase de intermediari-căpușă” formată din think tank-uri. „junk tank-uri”, după cum le-a numit el, respectiv grupuri de agenți de marketing și jurnaliști.
Monbiot a declarat că își rezervă un dispreț deosebit pentru soluție numită ”captarea și stocarea carbonului (CCS)”, o tehnologie incipientă de stocare a dioxidului de carbon în subteran.
În timp ce industria a aclamat CCS ca fiind o soluție salvatoare de ultim moment, mulți oameni de știință și experți au pus la îndoială eficiența acesteia. „Este un drum blocat”, a subliniat Monbiot.
Alții au descris-o ca pe o diversiune pentru a prelungi viața industriei combustibililor fosili.
COP28, mama greenwashing-ului
La sfârșitul anului trecut, în Dubai a avut loc ”COP 28”. Adică ”United Nations Climate Change Conference” care a ținut din 30 noiembrie până pe 12 decembrie 2023.
Militanții pentru combaterea schimbărilor climatice au criticat COP28 pentru că a oferit mai mult spațiu pentru greenwashing. Practic, industria energiei fosile s-a folosit de acest forum pentru a promova ”captarea și stocarea carbonului (CCS)”.
Totuși, într-un anumit sens, evenimentul a oferit și o privire asupra modului în care funcționează industria combustibililor fosili, și a pârghiilor ce le poate folosi.
Potrivit unei cercetări efectuate de Kick Big Polluters Out (KBPO), o coaliție de peste 450 de grupuri internaționale de acțiune pentru climă, cel puțin 2 456 de lobbyiști din domeniul combustibililor fosili au avut acces la conferința al cărei președinte a fost directorul executiv al companiei petroliere de stat din Emiratele Arabe Unite. Un interes enorm.
După cum a părut să demonstreze COP28, adevăratele decizii cu privire la status quo-ul energetic se iau în grupuri, în cadrul unor reuniuni secundare sau pe coridoare. „Democrația este problema pe care capitalul încearcă mereu să o rezolve”, a declarat Monbiot. În opinia sa, statele individuale nu au puterea de a se opune puterii capitalului. „Structurile sunt încă în picioare, instituțiile sunt încă acolo, există încă parlamente, dar puterea a migrat în altă parte”.
Ce mai rămâne posibil?
Așadar, cum pot fi, după cum spune Oppenheimer, neutralizate aceste grupuri de interese?
Companiile cu interese în hidrocarburi nu doresc ca revoluția energetică să se miște rapid, a spus el:„Ele stau pe grămezi de resurse neîncasate. Ele vor să ardă mai întâi aceste resurse. Nu putem lăsa acest lucru să ne stea în cale, dar nu va fi ușor”.
Oppenheimer a mai spus că și-a pus încrederea în revoluția energetică, care, în opinia sa, câștigă tracțiune în întreaga lume, dând startul unui proces lent de tranziție în țările care urmăresc să obțină o cotă de piață cât mai bună.
Spre exemplu, deși China obține încă 70% din energia electrică din combustibili fosili, ea este, de asemenea, principalul furnizor mondial de tehnologii de energie regenerabilă.
Dornice să obțină o felie din plăcintă, SUA – care a continuat să aprobe proiecte de forare a petrolului și gazelor naturale – alocă sute de miliarde de dolari în subvenții de stat în următorul deceniu pentru companiile care investesc în energie regenerabilă și în tehnologii cu emisii reduse de carbon.
Ca exemplu, dezvoltarea unui lanț de aprovizionare intern pentru vehicule nepoluante va ajuta SUA să își atingă obiectivul de a se asigura că 50 % din vânzările de mașini sunt electrice până în 2030.
„Este un experiment interesant”, a declarat Oppenheimer. „Ceea ce va face este să creeze interese noi, să facă interesul pentru energia regenerabilă mult mai mare”, spune el. Actorii vin din toată țara, acoperind o mulțime de teren politic – „nu sunt toți progresiști, multora dintre ei nici măcar nu le pasă de climă, dar sunt interesați să facă bani din energia regenerabilă și asta este bine. Asta îi va atrage pe oameni”.
Există speranță?
Doar dacă oamenii acționează, a spus Monbiot.
„Trebuie să ne confruntăm direct cu puterea”, a spus el. „Nu are rost să ne jucăm pe margine. Trebuie să recunoaștem că ne confruntăm cu un sistem care mănâncă efectiv din lume și că acest sistem este cel care trebuie să se schimbe.”
Monbiot a adăugat că, în opinia sa, marile ONG-uri de mediu au fost instituționalizate. Așa au evitat schimbările radicale. Dar au optat în schimb pentru un etos al „incrementalismului”. „Incrementalismul este un simptom al lașității”, a spus omul de știință.
Deși a fost mai optimist în ceea ce privește soluțiile bazate pe piață, Oppenheimer a rămas pesimist în ceea ce privește perspectivele de a recupera decalajul în timp. „Am ratat o oportunitate cu zeci de ani în urmă. Acum vedem impactul pe scară largă al schimbărilor climatice care afectează oamenii și țările”, a spus el.
„Noi, cei din Nordul global, avem obligația morală de a ajuta acele țări. Chiar daca nu au contribuit aproape deloc la problema lor. Nu numai să se refacă în urma dezastrelor legate de climă. Ci și să se descurce mai bine în viitor, prin consolidarea rezistenței și adaptarea”, a spus el.
