Infofinanciar > Info > Un restaurant din România, pe lista celor mai cunoscute din lume! Localul este pe locul 7 mondial
Info

Un restaurant din România, pe lista celor mai cunoscute din lume! Localul este pe locul 7 mondial

chelner Sursă foto: romaniatv.net)
Sursă foto: romaniatv.net

Un restaurant din România, cu o specialitate adorată atât de români, cât și de vizitatorii internaționali ai țării noastre, a fost inclus în topul celor mai bune restaurante din lume. Restaurantul românesc se află pe locul șapte în topul celor mai bune 150 de restaurante din lume, potrivit Taste Atlas. 

Bine ați venit în cele mai bune 150 de restaurante din întreaga lume, fiecare oferind o călătorie gastronomică unică, în care merită cu siguranță să o porniți cel puțin o dată în viață. 

Acestea nu sunt doar locuri pentru a lua masa, ci destinații în sine, comparabile cu cele mai faimoase muzee, galerii și monumente din lume. Fiecare a rezistat testului timpului, evitând trucurile la modă în favoarea bucătăriei tradiționale, de înaltă calitate”, se arată pe site-ul Taste Atlas. 

Top trei restaurante din lume 

Potrivit listei întocmite de către Taste Atlas, pe primul loc, și astfel cel mai bun restaurant din lume se situează în Viena. Restaurantul se numește „Filgmuller”, iar specialitatea culinară pentru care este cunoscut este șnițelul Vienez. 

Pe a doua poziție se situează un restaurant aflat în New York, numit „Katz’s Delicatessen”. Restaurantul american este cunoscut pentru specialitățile fenomenale servite, însă din punctul de vedere al criticilor, cea mai bună dintre ele este pastrama servită. 

Al treilea restaurant de pe lista se află în Indonezia și poartă numele de „Warung Mak Beng”. Restaurantul cu specific indonezian este în special cunoscut de către turiști pentru Ikan goreng. 

Mai apoi, până ca lista să ajungă la numărul șapte, loc pe care se situează restaurantul București, se află „La Polar”, situat în Mexico City, care este cunoscut pentru birria, apoi pe locul cinci se află „L’Antica Pizzeria da Michele” din Napoli, care este menționat în lista pentru pizza servită, și pe locul șase se situează „Hyman’s Seafood” din Charlestone, care este cunoscut pentru preparatele cu creveți. 

România, de două ori în top 150 

Pe locul șapte în lista de cele mai bune 150 de restaurante din lume se situează „Caru cu Bere” din București, care este cunoscut de români și de turiștii care ajung în Capitală, pentru sarmalele românești. 

În explicația realizată de Taste Atlas, „Caru cu Bere” este „o instituție istorică a Bucureștiului, ce fascinează prin amestecul său unic de bucătărie românească și arhitectură în stil gotic renascentist, devenind o piatră de hotar a identității culturale și gastronomice a orașului. Cunoscut pentru mâncărurile sale tradiționale pregătite după rețete consacrate, cum ar fi sarmalele (rulouri de varză umplute cu carne), acesta oferă o chintesență a moștenirii culinare românești. 

Angajamentul restaurantului Caru’ cu Bere de a păstra tradițiile culinare, împreună cu atmosfera sa culturală unică, i-a consolidat locul ca un simbol îndrăgit pe scena gastronomică din România”, potrivit Taste Atlas.

Hanu lui Manuc, un celebru restaurant, cunoscut pentru vânzarea de „mititei” care se află tot în București și care este un alt restaurant românesc cu specialități tradiționale, care se află, de asemenea, în top, pe poziția 30.