Aproximativ 25% din numărul total de mașini care circulă beneficiază de o asigurare RCA emiză de Euroins. Firma Euroins reprezintă fostul lider în materie de polițe RCA, însă aceasta a intrat în faliment, ceea ce a cauzat ca asigările șoferilor să expire în mod automat pe data de 8 septembrie.
Șoferii care se regăsesc în această situație sunt nevoiți să își achiziționeze alte asigurări RCA, problemă cauzată de falimentul companiei, iar pentru a pune șoferilor mai mult timp pla dispoziție, ASF are în plan să mărească perioada de timp în care un contract RCA poate întra în valabilitate începând cu data de la care acesta a fost semnat.
Proiectul ASF
Reprezentanții Autorității de Reglementare Financiară (ASF) au emis de curând în consultare publică un proiect de schimbare a normei 20/2017 care îsi propune să mărească perioada de timp în care contractul de asigurare RCA intră în vigoare începând din clipa în care acesta a fost încheiat.
În momentul actual regula în vigoare specifică faptul că „asigurătorii RCA pot încheia contracte RCA a căror valabilitate începe la cel mult 30 de zile după data emiterii acestora”, însă modificarea propusă de membrii ASF urmărește să modifice termenul de 30 de zile în 60 de zile din momentul încheierii contractului.
„Această măsură va permite în primul rând asiguraților posibilitatea încheierii din timp a contractelor RCA dar și asigurătorilor RCA să încheie contracte RCA într-un termen suficient de lung astfel încât să poată fi absorbită la nivel de piață o eventuală cerere ridicată de încheiere a contractelor RCA”, se specifică în motivele aduse pentru propunerea acestei modificări de către reprezentanții ASF.
Cauzele schimbării
Cei care au propus aceste schimbări au invocat drept motiv falimentul companiei Euroins. Toți șoferii care dețin polițe de asigurare RCA emise de această firmă sunt nevoiți să își facă altele, deoarece acestea vor expira automat pe data de 8 septembrie. ASF dorește să ofere suficient timp conducătorilor auto pentru a le face, dar să și poată profita de cele curente, până când acestea vor deveni nule.
„La data de 19 iulie 2023 erau în vigoare peste 1,8 milioane de polițe RCA emise de Euroins, respectiv 25% din totalul celor peste 7,2 milioane de polițe RCA în vigoare, potrivit datelor raportate la ASF de către Biroul Asigurătorilor Auto (BAAR)”, au mai spus reprezentanții ASF.
Șoferii trebuie să se asigure din nou
Șoferii care dețin asigurări de la compania Euroins, sunt nevoiți, așa cum impun regulile în vigoare, să își achiziționeze o nouă poliță RCA, dar de la alt asigurator, de la data de 8 august.
Autoritatea de Reglementare Fiscală își dorește să pună conductorilor auto mai mult timp la dispoziție pentru a-și putea înnoi asigurările, mărind perioada de timp de la 30 de zile la 60 de zile. Noile contracte pe care aceștia le vor semna cu alți asiguratori vor intra în vigoare imediat cum cele emise de Euroins vor expira, asta însemnând după data de 8 septembrie, informează economedia.hotnews.ro