Infofinanciar > Info > Unde aleg românii să meargă în minivacanța de 1 Mai și Paște? Nu numai litoralul este pe listă
Info

Unde aleg românii să meargă în minivacanța de 1 Mai și Paște? Nu numai litoralul este pe listă

Unde aleg românii să meargă în minivacanța de 1 Mai și Paște? Nu numai litoralul este pe listă
Sursa foto: arhiva companiei

În curând românii se vor putea bucura de minivacanța de 1 Mai și Paște. Numeroși turiști aleg să plece în diferite destinații din țară. Deși multe persoane vor fi la mare în această perioadă, unii români aleg să își petreacă minivacanța în zone rurale.

Atunci când vine vorba despre cele mai căutate zone rurale, pe primul loc se află zona Bran – Moieciu – Fundata. Mai apoi, românii mai caută și zona Bucovina, Maramureș, Mărginimea Sibiului, Oltenia de sub Munte, dar și Delta Dunării.

Conform unor informații transmise de consultantul în turism, Traian Bădulescu, tarifele pentru pensiunile rurale și agroturistice sunt printre cele mai accesibile. Cei care doresc să se cazeze într-o pensiune cu două margarete achita prețuri care variază între 100-120 de lei pe noapte pentru o cameră. Aici nu sunt incluse, însă, și servicii de masă.

În cazul unei pensiuni de 4 sau 5 margarete, prețul urcă. Pentru o noapte de cazare este cuprins între 400 și 600 de lei, informează dailybusiness.ro