Infofinanciar > Info > Pensiile se vor majora cu 45% de anul viitor. Care va fi valoarea pensiei medii
Info

Pensiile se vor majora cu 45% de anul viitor. Care va fi valoarea pensiei medii

Pensiile se vor majora cu 45% de anul viitor. Care va fi valoarea pensiei medii
Sursa foto: arhiva companiei

Conform unor informații pe care le-a transmis ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, va exista o creștere de pensii, în medie, cu 45% după finalizarea recalculării acestora. Față de procentul care s-a anunțat inițial, această valoare este mai mare.

Veniturile seniorilor se vor majora cu 45% la recalculare. Acesta este anunțul pe care l-a făcut ministrul Finanțelor, Marcel Boloș.

Venituri mai mari pentru pensionari

O informație pe care a transmis-o ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, i-a șocat pe seniorii României. Este vorba despre declarația pe care a făcut-o acesta cu privire la valoarea medie pe care o vor avea pensiile după finalizarea recalculării din luna septembrie a anului 2024.

Pensia media se va majora de la 1.969 de lei, cât este în prezent, la 2.857 de lei. Este vorba despre o diferență de 888 de lei, o creștere cu 45%.

O creștere mai mică

Într-o declarație anterioară, ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, declara că pensiile vor avea o creștere de 40%. Un procent mai mic cu 5% comparativ cu cel pe care l-a anunțat recent ministrul Finanțelor, Marcel Boloș.

De asemenea, acesta a mai declarat că există suficienți bani pentru a susține această majorare a veniturilor.

„Acesta este, dacă vreţi, mesajul pentru cei 4,6 milioane de pensionari, că astăzi ne prezentăm cu un buget care cuprinde atât majorarea de 13,8% cu data de 1 ianuarie, cât şi ajustarea cu data de 1 septembrie.
Deci, practic, sunt sume cuprinse în buget şi oamenii să stea liniştiţi că au această certitudine a încasării banilor, în urma căreia de la o pensie medie de 1.969 lei ajungem, după ce se face indexarea şi ajustarea, la 2.857 lei pe persoană”, este declarația făcută de ministru.

Resurse pentru pensii mai mari

Ministrul Muncii a mai fost întrebat și de câți bani este nevoie pentru această creștere a pensiilor.

„Vă dau fişa financiară a proiectului, astfel încât dumneavoastră să vedeţi exact care este impactul. Faţă de majorarea cu 13,8 %, care majorare oricum era prevăzută şi pe actuala formulă a legii, impactul suplimentar este de 10 miliarde”, a mai declarat Simona Bucura Oprescu.

„Pentru aplicarea începând cu 1 septembrie este nevoie de o anvelopă bugetară de 13,84 miliarde lei, adică 55,36 miliarde lei pentru cele patru luni, din septembrie până în decembrie”, este declarația pe care a făcut-o ministrul Muncii în Parlament, conform newsweek.ro