Premierul Ungariei, Viktor Orban sprijină intenția Republicii Moldova de a adera la Uniunea Europeană. Aceste declarații au fost făcute într-o convorbire telefonică cu omologul său, Natalia Gavrilița.
Potrivit șefului biroului de presă al lui Orban, Betalan Havasi, Ungaria va susține integrarea Moldovei în blocul comunitar european pe tot parcursul procesului de aderare, relatează MTI, preluat de Agerpres.
În cadrul discuția a fost adus și subiectul ce privește situația la momentul actual din Ucraina.Criza refugiaților este extrem de importantă, întrucât de la începutul războiului, atât Ungaria, cât și Moldova au ajutat mii de persoane care au fugit de invazia pornită de Vladimir Putin.
Cei doi oficiali au lăudat să legăturile istorice dintre cele două state. S-a arătat sprijinul pentru stimularea cooperării bilaterale în domeniul economic și în cel al formării profesionale, conform Havasi.
Scrisoare deschisă adresată premierului Orban
44 de eurodeputați, printre care și Eugen Tomac din România au trimis lui Viktor Orban o scrisoare deschisă în care îi este reprosata sprijinirea acordată Rusiei, chiar și în contextul în care aceasta continuă războiul din Ucraina.
Ungaria s-a opus pachetului de sancțiuni împotriva Rusiei pe motivul necesității de achiziție a petrolului rusesc, cu toate că există o alternativă prin conducta Adria.
„Scutirea pe care ați obținut-o pentru petrolul rusesc prin conducte va continua să finanțeze crimele de război ale Rusiei împotriva Ucrainei”, au susținut semnatarii.
Un punct important al scrisorii este reprezentat de cererea către Viktor Orban de a se păatra unitatea europeană.
„Vă cerem să vă poziționați de partea dreaptă a istoriei alături de poporul maghiar, care este în mod clar solidar cu Ucraina. Vă cerem să vă comportați ca un adevărat european.”
În momentul în care s-a prezentat noul set de sancțiuni, Ungaria a fost total împotriva acestuia. Acest pachet include și un embargo asupra petrolului rusesc.
„Respingem actualul set de sancţiuni pentru că în forma prezentă este pur şi simplu inacceptabil; încalcă o linie roşie pentru ţara noastră”, a spus Hidveghi, europarlamentar.
El a susținut faptul că o astfel de decizie ar distruge industrii și ar lăsă foarte mulți oameni șomeri. Aceste sancțiuni, susține europarlamnetarul, ar afecta mai mult partea europeană decât pe cea rusească.
„Nu putem distruge industrii întregi şi opri funcţionarea unor afaceri întregi şi să lăsăm fără lucru milioane de oameni. (…) ne-ar afecta pe noi mai mult decât le-ar face rău ruşilor pe care vrem să-i sancţionăm.”