Reprezentanții Comisiei Europene au anunțat țările din Uniunea Europeană că plafonarea prețurilor la gaze, ce va avea loc în perioada următoare în statele membre, va genera riscuri pentru securitatea energetică. Forul European a trimis celor 15 țări care doresc să le fie implementată plafonarea, în cursul zilei de miercuri, un document în care sunt luate în considerare mai multe variante pentru a reduce prețul gazului natural.
Potrivit Comisiei, în acest document se arată faptul că impunerea unui plafon al prețurilor cu ridicata, care să acopere atât gazele naturale lichefiate, cât și livrările prin conducte, ar putea duce la o perturbare a fluxurilor între țările UE. Acest fenomen s-ar produce, deoarece semnalele de preț nu ar mai contribui la direcționarea fluxurilor către regiunile în care cererea este mare sau oferta este redusă.
Printre țările care au acceptat să le fie apălicată plafonarea se numără Italia, Franța, și Polonia, în timp ce state precum Germania, Olanda și Danemarca se opun. De altfel, România a răspuns și ea afirmativ acestei inițiative europene.
Liderii europeni au mai transmis că această plafonare a prețurilor gazelor va putea funcționa doar dacă ar fi creată o nouă entitate care să se ocupe de alocarea și de distribuirea acestui combustibil între state. Totodată, UE trebuie să se asigure că dispune de „resurse financiare semnificative”, pentru a menține piața gazelor egalitară pentru toate statele.
În cursul zilei de vineri va avea loc o reuniune a miniștrilor Energiei din UE, în care se va discuta mai detaliat despre această eventuală plafonare a prețurilor la gaze naturale, scrie Antena 3.
Scrisoare adresată Uniunii Europene
Cele 15 state care au fost de acord cu plafonarea prețurilor gazelor, inclusiv România, au trimis o scrisoare comisarului european pentru energie, Kadri Simson, prin care solicită implementarea imediată a acestei măsuri în piața comercială.
Semnatarii acestei corespondențe sunt ministrii Energiei din următoarele state: Belgia, Bulgaria, Croaţia, Franţa, Grecia, Italia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Portugalia, România, Slovacia, Slovenia şi Spania.
„Criza energetică ce a început toamna trecută s-a agravat cu trecerea timpului și acum provoacă presiuni inflaționiste nesustenabile care ne afectează puternic gospodăriile și companiile. Recunoaștem eforturile depuse de Comisie și măsurile pe care le-a propus pentru a face față crizei. Dar, încă mai este nevoie să abordăm cea mai serioasă problemă dintre toate: prețul angro al gazelor naturale.
Stabilirea unui plafaon maxim pentru prețuri, solicitată de la început de un număr din ce în ce mai mare de state membre, este singura măsură care va ajuta fiecare stat membru să tempereze presiunea inflaționistă, să gestioneze așteptările și să ofere un cadru în cazul unor eventuale întreruperi în aprovizionare și să limiteze profiturile suplimentare în sector”, au scris miniștrii Energiei din Europa în scrisoarea adresată liderilor UE.