Uniunea Europeană a fost de acord cu privire la crearea unui sistem de internet prin satelit în valoare de 6 miliarde de euro, ca urmare a eforturilor blocului de a-și stimula propriile sectoare spațiale și de comunicații și de a-și asigura securitatea prin reducerea dependenței de furnizorii străini, Rusia și China.
Reprezentanții Parlamentului European și ai Consiliului European împreună cu grupul celor 27 de state membre ale UE, au ajuns joi la un acord, informează REUTERS. Programul UE intervine pe fondul îngrijorărilor tot mai mari legate de progresele militare rusești și chinezești în spațiul cosmic, plus o creștere a numărului de lansări de sateliți din partea acestora.
Existența unui sistem propriu de internet prin satelit ar putea ajuta blocul comunitar să accelereze introducerea internetului în bandă largă în Europa, care să acopere și Africa, oferind posibilitatea ca UE să vină cu o alternativă țărilor din regiune o alternativă la concurența chineză. O rețea spațială ar putea sprijini rețelele terestre în cazul unor întreruperi majore de internet sau alte dezastre similare și ar putea oferi conexiuni în plus în locuri neacoperite în present de furnizorii de servicii tradiționali.
Planul propus de Comisia Europeană
Comisia dorește să redirecționeze 2,4 miliarde de euro de la diverse programe ale UE și să utilizeze fonduri necheltuite de la alte proiecte ale UE pentru construirea proiectului, în timp restul de 3,6 miliarde de euro ar trebui pus la dispoziție din partea sectorului privat.
Dezvoltarea inițială și desfășurarea prin satelit ar putea începe chiar de anul viitor, urmând ca în 2028 să se ajungă la servicii complete, cu o criptare puternică de tip criptografie cuantică. Sistemul de internet prin satelit propus ar putea duce la construirea și lansarea a până la 170 de sateliți pe orbită joasă între anii 2025 și 2027.
Comisia Europeană a declarat că „În lumea digitală de astăzi, conectivitatea spațială este un atu strategic pentru reziliența UE. Ea ne oferă nouă puterea economică, leadershipul digital și suveranitatea tehnologică, competitivitatea și progresul societății. Conectivitatea într-un mod sigur a devenit un bun public, atât pentru cetățeni, cât și pentru guvernele europene”, conform RCRWirelessNews.
Scopul proiectului, a declarat CE, a fost de a asigura disponibilitatea pe termen lung a accesului neîntrerupt, la nivel mondial, al serviciilor de comunicații prin satelit sigure și eficiente din punct de vedere al costurilor. Acest lucru va contribui, la rândul său, la sprijinirea protecției infrastructurilor critice care funcționează în statele membre ale UE.