„La mulți ani! Sper ca acest an să vină cu de toate, dar mai ales cu sănătate!”. Bun, am auzit acest lucru în primele zile din an de mai bine de 15 ori. Și chiar sunt de acord cu asta. În totalitate. Chiar avem nevoie de sănătate, sau cel puțin ne-am dat seama de asta mai bine când a început pandemia.
Acela a fost un moment critic pentru întreaga omenire, nu doar pentru români. Mai ales că a fost momentul în care mulți au ales să pună sănătatea pe primul loc, în detrimentul altor lucruri. Dar multe s-au schimbat de atunci. Putem spune, acum, dacă nu mai apare vreun alt virus, să sperăm, că pandemia de Covid este o urâtă amintire ce ne-a întărit. Da, chiar ne-a întărit. Ne-a făcut să avem grijă mai multă de noi cel puțin din punct de vedere medical. Totuși, acest lucru vine și el cu un cost ce este din ce în ce mai mare.
Acum, însă, cum mai stăm cu sănătatea? Răspunsul e unul simplu, cel puțin pentru această perioadă. Putem spune că suntem destul de fragili, fiind sezonul virozelor și răcelilor. Și un lucru extrem de interesant este că nu ne putem ura unii celorlalți altceva decât sănătate. Totuși, cât de mult ne costă să o avem?
Cât de scumpă este sănătatea?
Probabil la această întrebare ar putea răspunde farmaciile după ce fac bonul fiscal. Iar totalul este… Acesta sare de cele mai multe ori de 200 de lei, chiar și cu pastile compensate. Medicamentele sunt din ce în ce mai costisitoare, ele devenind o provocare reală nu doar pentru români, ci inclusiv pentru bugetul național. Apar medicamente de la lună la lună, uneori chiar mai des, cu un preț exorbitant. Iar uneori, beneficiul terapeutic nu este proporțional cu cel al costului medicamentului.
Spre exemplu, anul 2023 a fost, fără îndoială, anul scumpirilor. Am putut vedea acest lucru la gaze, la energie, la alimente și inclusiv la medicamente. La 1 august 2023 prețul unor pastile a crescut cu 14%. Această majorare s-a aplicat la jumătate din medicamentele ce sunt aprobate în România. Mai mult de atât, a existat riscul ca unele medicamente ce aveau prețul sub 50 de lei chiar să dispară după piață. Totuși, legat de majorările de prețuri la medicamente cea de anul trecut nu a fost singura. În 2022, prețul acestora a crescut cu 5,7%. Această valoare a fost una record pentru ultimii 12 ani de pe piața medicamentelor.
Chiar și așa, oamenii au continuat să cumpere. Astfel, în 2022, piața medicamentelor ce au fost eliberate fără prescripție a ajuns la 2,91 de miliarde de lei. Această sumă este mai mare cu 125% decât valoarea înregistrată în anul 2015.
Ce s-a mai făcut în Sănătate?
Iar problema nu se termină aici. În momentul de față, spitalele din România sunt între prețurile medicamentelor din ce în ce mai mari și bugetele alocate din ce în ce mai mici. Pentru anul precedent, Ministerul Sănătății a acordat pentru spitale suma de 300 de milioane de lei, jumătate din aceasta fiind oferită în ultimul trimestru al anului. Dar nu este de ajuns. Vedem în fiecare zi cum sistemul medical din România se zbate și acum ca niciodată are nevoie de ajutor.
În timp ce sănătatea moare în România, salvarea vine de peste hotare. Medicamentele cu cel mai scăzut preț se găsesc în Turcia. Totuși, noi nu suntem chiar singurii ghinioniști. „În sprijin” vin și americanii. Aceștia sunt nevoiți să plătească prețul medicamentelor de opt ori față de cel din Turcia. Conform Statistica, topul statelor cu costuri ridicate este completat de Mexic, Chile și Elveția. Se pare că se poate și mai rău.
Care este medicamentul de care are nevoie România pentru a-și reveni? Poate nu s-a făcut încă sau este chiar sub nasul nostru, dar nu îl vedem sau refuzăm să o facem…