O putere extrem de importantă în structura NATO, cu o economie ce prezintă probleme, tocmai i-a acordat președintelui său, un om puternic, încă cinci ani de mandat. După două decenii la putere, Recep Tayyip Erdoğan și-a consolidat dominația asupra politicii turcești prin victoria de după alegerile prezidențiale de duminică. Întrebarea pe care și-o pune acum acum Turcia, și întreaga lume, este ce va face în continuare liderul.
În calitate de șef al unei puteri NATO, care unește Europa cu Orientul Mijlociu, influența internațională a lui Erdoğan este critică. La el în țară, unde se prezintă o inflație majoră, provocările economice interne sunt descurajante pentru următorul mandat. Alegerile de duminică, 28 mai, au reprezentat una dintre cele mai mari amenințări la adresa domniei lui Erdoğan de până acum. El este cel mai impunător lider al Turciei de la Mustafa Kemal Atatürk, care a fondat țara în urmă cu 100 de ani, și a câștigat, cu un procent de 52% în fața liderului opoziției ce a obținut 48%.
Cum au fost aceste alegeri?
„Rezultatele alegerilor arată de data aceasta că președintele poate apela la politici de tip identitar pentru a obține o victorie, asta în ciuda celor mai grave condiții economice de la criza financiară din 2001”, a declarat Emre Peker, director pentru Europa la compania de consultanță Eurasia Group, pentru publicația POLITICO. Acesta s-a referit la prăbușirea financiară care a contribuit la instaurarea domniei lui Erdoğan în urmă cu peste două decenii.
Criticii președintelui spun că victoria sa reflectă în stăpânirea sa asupra resurselor statului. Aceștia spun că el transformă țara într-un stat mai autoritar, prin influența sa asupra majorității mass-mediei și prin încarcerarea unor personalități importante din opoziție și din societatea civilă. Teama exprimată de multe grupuri de opoziție este că încă cinci ani cu Erdoğan la putere ar putea reprezenta, de fapt, o lovitură devastatoare democrației turcești.
Democrație sau nu?
Susținătorii lui Erdoğan replică că votul reflectă aprecierea turcilor pentru cei 20 de ani de mandat, mai întâi ca prim-ministru, apoi ca președinte. Ei spun că țara este mult mai puternică decât în urmă cu 20 de ani, datorită creșterii economice, a îmbunătățirii infrastructurii și a unui rol mai activ în afacerile mondiale și că președintele nu se teme să adopte o linie independentă față de Occident, în ciuda statutului Turciei de membru al NATO.
Remarcând polarizarea extremă dintre taberele pro și anti-Erdoğan, Peker a declarat că victoria realesului președinte „arată cât de consolidată este baza sa și că este vorba de abia mai mult de jumătate din electorat, care a luat decizii de mai bine de două decenii”. El a adăugat că, la fiecare alegeri succesive, Erdoğan a adoptat o linie mai dură în ceea ce privește problemele naționaliste și conservatoare.
În discursul său de după declararea victorieei, Erdoğan însuși a semnalat că este puțin probabil să facă compromisuri cu privire la stilul său de conducere în următorii cinci ani.
Economia, adevărata provocare
Dar există o provocare care nu se află în totalitate sub controlul său: economia Turciei. Turcia suferă din cauza unei inflații foarte mari, care la un moment dat, anul trecut, a ajuns la 85%, și a unei monede slabe pe piață, care vineri a atins un minim istoric față de dolar. Banca centrală a țării a rămas, de asemenea, fără rezerve înainte de vot.
O mare problemă este dacă Turcia va lăsa lira să se slăbească și mai mult acum că alegerile s-au încheiat sau va fi forțată de piețe să facă acest lucru. O întrebare și mai importantă este dacă Erdoğan va reveni la politici economice „mai blânde” sau va continua cu actuala combinație economică de cheltuieli mari și rezistență la creșterea ratelor dobânzilor. Mulți economiști spun că această combinație este nesustenabilă și riscă iscarea unei crize în urma alegerilor, iar lira va fi vulnerabilă la atacuri.
Însă Erdoğan refuză să se miște. În discursul său, el a promis că va menține ratele dobânzilor la un nivel scăzut, ceea ce, potrivit lui, va reduce inflația, un argument pe care mulți economiști mainstream îl caracterizează ca fiind absurd, scrie POLITICO.
