Infofinanciar > Lumea la zi > Urmează noi invazii? Rusia, plan de retragere a independenței a trei state foste membre URSS
Lumea la zi

Urmează noi invazii? Rusia, plan de retragere a independenței a trei state foste membre URSS

Urmează noi invazii? Rusia, plan de retragere a independenței a trei state foste membre URSS
Credit imagine: sputnik

Urmează o altă invazie? Se pare că Rusia are în plan ca în viitorul apropiat să retragă recunoașterea independenței Letoniei, Estoniei și Ucrainei. Anunțul a fost făcut de deputatul Dumei de Stat, Evgheni Fedorov în cadrul unui interviu.

Anterior, parlamentarul a înaintat Dumei de Stat un proiect de lege privind desființarea rezoluției Consiliului de Stat al URSS „Cu privire la recunoașterea independenței Republicii Lituania”, nota explicativă a documentului spune că decizia este ilegală, întrucât a fost adoptată de un organ neconstituțional cu încălcarea cerințelor mai multor articole din Constituția URSS.

„Tocmai am început cu Lituania. Și este clar de ce – Lituania este mai periculoasă pentru Federația Rusă în ceea ce privește situația legată de regiunea Kaliningrad, și în confruntarea cu NATO și Statele Unite. Prin urmare, Lituania este mai importantă acum, dar asta nu înseamnă că ne vom opri aici”, a spus Fedorov.

Încălcarea legilor URSS

Potrivit acestuia, alegerea Lituaniei se datorează faptului că în situația cu aceasta se văd cel mai bine încălcările Legii URSS.

„Cu privire la procedura de soluționare a problemelor legate de retragerea unei republici unionale din URSS. În special, pentru Vilnius, Klaipeda și CNE Ignalina a fost prevăzută prin lege o procedură specială de secesiune de Uniunea Sovietică, a subliniat deputatul.

Parlamentarul și-a exprimat opinia că după Lituania o astfel de decizie este posibilă și pentru Estonia, Letonia și Ucraina.

„Există o serie de argumente pentru care Lituania ar trebui să fie prima pe această listă. Și după ce mecanismul va fi elaborat, îl vom rezolva în alte teritorii NATO. Și nu numai NATO. De exemplu, Ucraina a părăsit ilegal URSS și ea”, a spus Fedorov. Deputatul a subliniat că scopul unor astfel de acțiuni este eliminarea amenințărilor emanate din aceste țări post-sovietice, iar recunoașterea independenței fostelor republici sovietice care duc o politică pașnică nu va fi revizuită.