Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a fost prezentă în prima zi din cadrul congresului PPE ținut la București. În cadrul intervenției sale, aceasta a avut doar cuvinte de laudă la adresa țării noastre.
De asemenea, a ținut să menționeze și aprecierea pe care o are față de președintele statului, Klaus Iohannis.
Ursula von der Leyen a avut parte de o întâlnire față în față cu președintele de la Cotroceni, Klaus Iohannis. Cei doi au stat la discuții oficiale miercuri, 6 martie.
Aceasta este susținută acum de Partidul Popular European pentru a ocupa un nou mandat la șefia Comisiei Europene, scrie b1tv.ro.