Anul viitor, Sărbătoarea Învierii Domnului nu va mai cădea, ca de obicei, în aprilie, ci în mai, ceea ce ar putea însemna pentru mulți români o vacanță pascală mai mare.
De la an la an, data la care creștinii ortodocși prăznuiesc Sărbătoarea Învierii Domnului se schimbă. De cele mai multe ori, Paștele cade în luna aprilie, însă anul următor se va produce o schimbare, care nu a mai avut loc de acum 10 ani.
Astfel, în 2024, sărbătoarea va fi prăznuită pe data de 5 mai, ceea ce va permite multor români să facă o punte de o zi între 1 Mai, care este zi liberă legală pentru toți românii, până pe 3 mai, când va fi pica Vinerea Mare, zi care este liberă conform Codului Muncii.
Sărbătoarea Învierii Domnului nu a mai fost prăznuită pe data de 5 mai din anul 2013.
Cum se calculează data Paștelui
În cadrul primului sinod ecumenic de la Niceea, din anul 325, s-a stabilit că Paștele va fi prăznuit întotdeauna duminica imediat următoare lunii pline de după echinocțiul de primăvară. Calcularea datei la care creştinii sărbătoresc Paştele ţine de două fenomene naturale, unul cu dată fixă – echinocţiul de primăvară0 , iar celălalt cu data schimbătoare – luna plină. Aceasta din urmă face ca data Paştelui să varieze în fiecare an.
Totodată, utilizarea a două calendare diferite explică decalajul acestei sărbători religioase la catolici şi ortodocşi. Astfel, Biserica Catolică se raportează la echinocţiul de primăvară după calendarul gregorian, în timp ce Biserica Ortodoxă calculează acelaşi eveniment astronomic după calendarul iulian (pe stil vechi).
Iată cum s-a schimbat data Paștelui din 2013, și când o vom prăznui până în 2030, conform datelor Antena 3 CNN:
2013 – 5 mai
2014 – 20 aprilie
2015 – 12 aprilie
2016 – 1 mai
2017 – 16 aprilie
2018 – 8 aprilie
2019 – 28 aprilie
2020 – 19 aprilie
2021 – 2 mai
2022 – 24 aprilie
2023 – 16 aprilie
2024 – 5 mai
2025 – 20 aprilie
2026 – 12 aprilie
2027 – 2 mai
2028 – 16 aprilie
2029 – 8 aprilie
2030 – 28 aprilie.
Cum se pot compensa zilele libere de Paște
Codului muncii prevede că Vinerea Mare și primele două zile de Paște sunt sărbători legale nelucrătoare pentru majoritatea salariaților și bugetarilor. Există însă angajați care trebuie să lucreze în timpul sărbătorilor legale, potrivit Codului muncii. Cum este cazul salariaților din unitățile sanitare pentru asigurarea asistenței sanitare sau al celor cele care au locuri de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă din cauza caracterului procesului de producție sau specificului activității.
În aceste cazuri, angajatorii au obligația să asigure salariaților compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile. În cazul în care, din motive justificate, nu se acordă zile libere, salariații beneficiază de un spor de minimum 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru. Dacă nu se respectă aceste condiții, angajatorii riscă amendarea de către inspectorii muncii.