Infofinanciar > Lumea la zi > Vacanță în Franța – la ce să te aștepți? Noile măsuri luate de Guvernul de la Paris
Lumea la zi

Vacanță în Franța – la ce să te aștepți? Noile măsuri luate de Guvernul de la Paris

Vacanță în Franța – la ce să te aștepți? Noile măsuri luate de Guvernul de la Paris
sursă foto: diaspora.ro

Se renunță și la ultimele restricții legate de COVID-19 în Franța. Guvernul de la Paris a anunțat că pasagerii curselor aeriene internaționale nu se vor mai supune niciunei reguli sanitare, respectiv prezentarea dovezii vaccinării anti-COVID sau un test negativ de coronavirus.

Începând de luni, 1 august, autoritățile au anunțat că renunță la restricțiile sanitare pe care le avea în vigoare până acum. Cu toate acestea, în cazul apariţiei unor noi variante de coronavirus ce se prezintă periculoasă și contagioasă, guvernul francez ar putea impune iarăși ca pasagerii curselor internaționale să prezinte un test COVID-19 negativ înainte de a se îmbarca în zboruri către Franţa, informează hotnews.ro.

Cu ce noutăți intră Franța în luna august?

Guvernul de la Paris vine și cu noi schimbări asupra societății și a economiei, pe lângă ridicarea restricțiilor sanitare. Tot începând 1 august, salariul minim lunar net al francezilor crește de la 1.302,64 euro la 1.329.06 euro, iar cel minim orar de la 8,58 euro la 8,76 euro, scrie g4media.ro. Tot cu privire la salarii, s-a anunțat revalorizarea indicelui salarial pentru funcțiunea publică cu 3,5%. Acest lucru se întâmplă pentru prima oară din 2017, atunci când fusese înghețat. Această majorare de salarii se aplică pentru aproximativ 5,7 milioane de angajați ai statului francez. Potrivit ministrului Funcțiunii Publici, Stanislas Guerini, aceasta este cea mai mare sporire a indicelui în ultimii 37 de ani.

Cât privește costurile la carburanți, subvenția aceasta, actualmente de 15 cenți pe litru se prelungește până pe 31 august, iar în luna septembrie și octombrie va fi majorată la 30 de cenți pe litru. În noiembrie și decembrie aceasta va fi redusă la 10 cenți pe litru.

Incediile din Franța

Duminică, 31 iulie, un incendiu de vegetație a distrus 200 de hectare de pădure de pini în Franţa, în zona departamentului Gard, la sud de Nimes. Fumul a fost unul gros și puternic ce a provocat blocarea parţială a autostrăzii A9. La acest incident a intervenit un echipaj format din aproximativ 200 de pompieri, dintre care patru au fost răniţi. Unul dintre ei a ajuns în stare gravă la spital, potrivit ministrul francez de Interne, Gerald Darmanin, citat de g4media.ro.

Pentru prima dată în această vară, în regiunea Gard s-a declarat stare de „pericol extrem” din cauza incendiilor de vegetație, iar din precauție, autostrada A19 a fost blocată pe o porţiune de aproximativ zece kilometri, între localirtățile Lunel şi Gallargues, potrivit news.ro.