Infofinanciar > Info > Val de ger în România. Temperaturile scad sub zero grade Celsius
Info

Val de ger în România. Temperaturile scad sub zero grade Celsius

Val de ger în România. Temperaturile scad sub zero grade Celsius
sursa foto: arhiva companiei

Un val de ger a lovit România. Temperaturile au scăzut până la minus 8 grade în noaptea de vineri spre sâmbătă. Nopțile viitoare se anunță și mai reci.

Elena Mateescu, directorul ANM, a declarat  că episodul de frig va mai dura. În următoarele zile, vremea va rămâne rece. Temperaturile vor continua să scadă în timpul nopții.

Meteorologii avertizează că gerul se va intensifica. România va trece printr-o perioadă cu temperaturi sub zero, mai ales în timpul nopții.

„De marți, când temperaturile vor fi în creștere ușoară. Chiar vom în înregistra, mai ales în regiunile extracarpatice, din nou, valori de peste 20-22°C.

Până atunci, însă, acest sfârșit de săptămână va fi caracterizat de o vreme în care nopțile și diminețile vor fi reci. Temperaturi negative, în special în depresiuni, până la minus șapte -8°C. Și în această dimineață am avut valori coborâte, inclusiv în Capitală, o minimă de -1°C. Dar chiar și maximele la acest sfârșit de săptămână vor caracteriza o vreme mai rece, pentru că acestea se vor situa, în general, între nouă până la 17. 18°C, ceea ce ar însemna valori ușor sub cele normale, specifice datei din calendar.

Și, așa cum menționam, de marți, temperaturi în creștere, posibil la scara întregii țări, între 16 până la 22°C, inclusiv în Capitală, începând de marți, 19- 20°C și chiar și minimele vor mai crește ușor.

Dacă în următoarele nopți și dimineți, cel puțin până luni dimineață, vorbim la scara întregii țări de minime între minus opt până la trei 4°C, ei bine, de marți și acestea vor fi în creștere, vor deveni pozitive în aproape toată țara și vor fi cuprinse, în general, între două până la șapte 8°C.”, a spus Elena Mateescu, la Antena 3 CNN.