Infofinanciar > Info > Valoarea celor două secțiuni de la magistrala de metroul M6 se ridică la 10 miliarde de lei
Info

Valoarea celor două secțiuni de la magistrala de metroul M6 se ridică la 10 miliarde de lei

lucrări Metrou magistrala M6
Sursa foto: arhiva companiei

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu împreună cu Marcel Ciolacu au verificat joi, 29 august, stadiul lucrărilor de la magistrala de metrou M6. Un proiect a cărei valoare se ridică la 10 miliarde de lei, TVA inclus.

„Ne aflăm pe tronsonul 1, cel pe care am reuşit să-l finanţăm din PNRR, cu cele şase staţii, de la 1 Mai până la staţia Tokyo, staţia Tokyo fiind la Mall Băneasa. Celălalt tronson, de la staţia Tokyo până la Otopeni, beneficiază de acea finanţare pe care dumneavoastră o cunoaşteţi foarte bine, dată de Guvernul japonez.

Sigur că nu pot să nu spun că au fost unii prin 2021 care au scos această finanţare şi vă aduceţi aminte. Au spus că nu e important să avem staţie sau linie de metrou de la Otopeni la Mall Băneasa şi împrumutul pe care noi l-am luat pentru realizarea acestui proiect, în 2010, de peste 200 de milioane de euro, a stat nefolosit până acum şi s-au plătit tot felul de comisioane de neutilizare, fiindcă au fost tot felul de deştepţi înainte, unii foarte recent, care au zis că nu e important să facem această linie de metrou.

Dar acum, revenind la lucrurile concrete, valoarea totală a celor două secţiuni de pe magistrala M6 se apropie bine de 10 miliarde de lei, cu tot cu TVA, deci aproape 2 miliarde de euro, bani care o parte vin din fonduri europene, o parte vin, aşa cum spunea prim-ministrul, din cofinanţările pe care noi le dăm şi care, în anii viitori, cred că vor fi din ce în ce mai mari aceste cofinanţări date de bugetul de stat, fiindcă noi reuşim să cam accesăm foarte repede toate sumele puse la dispoziţie prin fonduri europene”, a spus Sorin Grindeanu, potrivit Agerpres.