Infofinanciar > Info > Vânzările online cresc cu 28%! În ce perioadă se atinge acest nivel
Info

Vânzările online cresc cu 28%! În ce perioadă se atinge acest nivel

Vânzările online cresc cu 28%! În ce perioadă se atinge acest nivel
sursă foto: arhiva companiei

Luna decembrie, perioada sărbătorilor de iarnă, aduce vânzări magazinelor online cu până la 28% mai mari față de orice altă perioadă din an. Potrivit unui studiu realizat de o platformă SaaS bazată pe inteligenţă artificială. Cele mai mari creșteri s-au înregistrat la categoriile de mobilier (+58,8%), la echipamente şi accesorii (+53,4%). Dar și la produse pentru copii şi bebeluşi, cu un plus de 50,9%.

De asemenea, cărţile şi multimedia au adus creșteri semnificative vânzărilor online cu 48,8%. Arta şi divertismentul au avut un plus de 27,8%. Alimentele, băuturile şi tutunul au avut parte de o creștere a vânzărilor de 27,6%. Iar electronicele de 23,5%. Aceste categorii fac parte din „Top 7″ atunci când vine vorba de preferințele românilor în materie de shopping online.

„Sărbătorile de Crăciun sunt un nou vârf al perioadei de cumpărături. Şi de această dată, am analizat un eşantion reprezentativ de magazine online, iar măsurătorile arată o creştere generală a vânzărilor de 28%” a declarat Vlad Marincaş, CEO şi cofondator Aqurate, potrivit Economedia.ro