Conform unui studiu pe care l-au realizat reprezentanții platformei de recrutare online, bestjobs, aproximativ 60% dintre angajați așteaptă vara pentru a putea să meargă în concediu, și își alocă între 5 și 10 zile pentru acesta.
Anotimpul verii este asociat în foarte multe cazuri cu perioada concediilor și vacanțelor, iar această afirmație este susținută de traficul mare care a fost înregistrat la granița României în data de 12 august. Potrivit datelor furnizate de reprezentanții Poliției de Frontieră, aproximativ 600.000 de persoane au intrat sau au ieșit de pe teritoriul țării. Ziua de 15 august, marți, zi oferită liberă de către stat cu ocazia sărbătoririi Sfintei Maria a oferit prilejul multor români de a-și organiza concediile, pentru că pe lângă această zi s-a mai făcut și o puncte cu zilele de sâmbătă și duminică.
Nivel mai mare de muncă
Din răspunsurile unui procent de 57% dintre persoanele care au participat la acest sondaj, reiese faptul că angajații români consideră că nivelul de muncă a crescut în acest an, iar acest lucru a avut drept efect o nevoie mai puternică de timp liber. De partea cealaltă, un procent de 30% este de părere că nivelul de muncă nu s-a amplificat, ci a rămas la același volum în acest an.
Așa se face că, 63% dintre respondenți au declarat că își iau concediu din nevoia de a se relaxa și liniști. Și din dorința de a experimenta lucruri noi sau de a explora sunt importante pentru un procent de 31% dintre persoanele care își iau concedii. Pentru 22% dintre oameni, concediile sunt un prilej prin care pot rezolva problemele gospodărești sau chestiunile administrative.
Un număr mare de oameni se mai folosește de această perioadă liberă pentru a căuta noi oportunități profesionale, lucru care se observă în creșterea de aplicări pe site-ul bestjobs în lunile de vară, în special pentru segmentul de vârstă 18-34 de ani. De asemenea, un lucru care se mai poate observa este numărul ridicat de aplicări care se realizează de pe telefoanele mobile, mai exact 30% din numărul total, lucru care sugerează că cei care folosesc această platformă aplică la ofertele de angajare și atunci când sunt în concedii.
Zilele libere ale unui român
Potrivit Codului Muncii, unui angajat din mediul privat i se oferă un număr de 20 de zile libere, iar acest lucru situează România printre țările europene care oferă cel mai mic număr de zile de concediu de odihnă de acest fel. În schimb, în mediul privat numărul zilelor de concediu de odihnă este mai crescut, între 21 și 25 de zile, lucru care depinde de vechimea acestuia.
Totuși, în România există un număr de 15 zile libere care sunt oferite de către stat, iar faptul că anul acesta multe au picat fie în ziua de marți, fie în ziua de joi, a făcut ca angajații să beneficieze de weekend-uri prelungite, deoarece zilele libere s-au legat cu sâmbetele și duminicile.
Există și angajatori care țin cont de faptul că oamenii aflați în subordinea lor au nevoie de mai mult timp liber, așa că le oferă zile de concediu cu diferite ocazii, precum ziua de naștere a angajatorului, a copiilor acestuia, pentru vechime sau pentru sărbătorirea unei zile specifice din acea industrie. Căutările din ultimele 30 de zile, mai multe de 8.000, arată că acești angajatori sunt mai apreciați decât cei care nu oferă astfel de zile libere, informează economedia.ro