Chiar dacă județul Vaslui, statistic, cel puțin, încheie adesea clasamentele naționale în privința dezvoltării economice și a veniturilor, sărbătorile sunt trăite cu mare bucurie: nu este casă unde pe masă să nu fie toate cele necesare, în pofida scumpirilor din ultima perioadă.
Şi în acest an, Vasluiul a continuat să fie unul dintre județele în care se încasează cele mai mici venituri din țară. Salariul mediu net a fost în jur de 3.400 de lei, în timp ce media națională a fost de peste 4.500 de lei.
Cele mai mici venituri din țară
Reprezentanții mediului economic local susțin că lipsa marilor investiții care să aibă productivitate și să poată asigura salarii mari angajaților reprezintă principala problemă.
Cu prilejul sărbătorilor, cheltuielile pentru fiecare familie din judeţul Vaslui au crescut, întrucât numai carnea de porc, de pildă, a putut fi cumpărată cu 25-30 de lei kilogramul. Toate cumpărăturile de Crăciun, spun localnicii, au însemnat cheltuieli de măcar 2.000 de lei pentru fiecare familie.
La nivelul județului Vaslui sunt în prezent în jur de 56.000 de angajați atât în sistemul de stat, cât și în cel privat, venitul mediu net în județ fiind de 3.400 de lei, cu 2.500 de lei mai puțin decât veniturile medii ale angajaților din București sau Cluj, unde se înregistrează cele mai mari venituri salariale din țară.