Românii care sunt interesați de vechimea la pensie ar trebui sa știe că vor apărea schimbări de la 1 iulie.
Cetățenii care vor să acopere perioadele necontributive pot face acest lucru prin semnarea unui contract de asigurare socială cu casa de pensii. Aceștia, evident, vor trebui să plătească și sumele necesare.
Completarea stagiului de cotizare
De la 1 iulie 2024, Salariul minim se va majora la 3.700 de lei. Acest lucru va duce la o creștere a sumelor necesare pentru acoperirea perioadelor necontributive.
Ordonanța de Urgență nr. 163/2020, care permite completarea stagiului de cotizare, a fost prelungită și pe perioada anului 2024. Inițial aceasta era programată să expire în septembrie 2023. Mecanismul va fi înlocuit de cel prevăzut în noua lege a pensiilor (Legea 360/2023). Cele 2 acte normative sunt similare în ceea ce privește completarea stagiului de cotizare. Asta înseamnă că doritorii pot folosi în continuare acest mecanism.
În ceea ce privește contractele de asigurare socială încheiate în baza OUG nr. 163/2020 până la 1 iulie 2024, venitul minim lunar va rămâne același. „Baza lunară de calcul al contribuției de asigurări sociale este venitul lunar asigurat înscris în contractul de asigurare socială. Care nu poate fi mai mic decât salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată la data încheierii contractului de asigurare socială”.
Sumele care vor trebui plătite
Sumele care vor trebui plătite pentru vechimea în muncă, cota de CAS de 25%, se aplică la salariul minim brut în momentul semnării contractului cu casa de pensii.
Ceea ce înseamnă că, suma care trebuie plătită în fiecare lună va fi de 925 de lei. Acest lucru se întâmplă în cazul contractelor semnate din iulie 2024. În ceea ce privește contractele anterioare lunii iulie, adică perioada 1 octombrie 2023 și 1 iulie 2024, suma care trebuie plătită va fi de 825 de lei.
Un alt lucru important este faptul că, în cazul modificării salariului minim sau a cotei CAS, contractele de asigurare care au fost deja încheiate nu vor fi afectate.
În cazul salariaților part-time care câștigă mai puțin decât salariul minim pe economie. Angajatorii ar fi fost obligați să plătească CAS și CASS pentru un salariu minim brut de 3.700 de lei. Guvernul a intervenit totuși pentru a ajuta angajatorii în diminuarea acestui cost suplimentar.
Sprijinul introdus prin OUG 115/2023, articolul LXXIII, și mărirea prin OUG 59/2024, vizează suma netaxabilă. Aceasta crește de la 200 la 300 de lei de la 1 iulie. Măsura se aplică în special salariaților cu normă întreagă, dar și pentru cei cu normă parțială.
Măsura dorește să reducă sarcina fiscală pentru angajatori și în același timp să stimuleze angajarea cu normă parțială. Creșterea sumei netaxabile la 300 de lei asigură un echilibru între veniturile bugetare și nevoile angajaților și angajatorilor.
Implementarea acestor acțiuni vor avea un impact pozitiv asupra angajatorilor. De asemenea facilitează o creștere a numărului de locuri de muncă, potrivit dailybusiness.