Ucraina și Norvegia sunt două țări vecine cu Rusia. Cele două au ajuns la un acord de securitate bilaterală. Anunțul a fost făcut luni, 15 aprilie, de către ministrul norvegian de externe, Espen Barth Eide. Informațiilor au fost transmise în timp ce se afla într-o vizită la Kiev.
Conform declarațiilor acestuia după întrevederea cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, „Norvegia va oferi Ucrainei suport militar, politic, financiar și umanitar pe termen lung”.
„Acordul demonstrează angajamentul nostru politic clar de a continua să susţinem Ucraina aşa cum facem de când a început atacul brutal şi la scară mare al Rusiei, în urmă cu peste doi ani”, este mesajul pe care l-a transmis șeful diplomației norvegiene.
Textul nu a fost încă semnat. Acest lucru ar trebui să se întâmple la viitoare întâlnire a lui Zelenski cu premierul Norvegiei, Jonas Gahr Store. Potrivit comunicatului, data nu a fost încă transmisă, informează agerpres.ro