Infofinanciar > Lumea la zi > Veneția crește taxele pentru turiști! Orașul este inundat de vizitatori
Lumea la zi

Veneția crește taxele pentru turiști! Orașul este inundat de vizitatori

Veneția crește taxele pentru turiști! Orașul este inundat de vizitatori
Sursa foto: dreamstime.com

Veneția a început să aplice o nouă taxă, de 5 euro. Acesta este valabilă pentru turiștii care vin să viziteze orașul vechi doar pentru o zi.

Turiştii de o zi vor trebui să cumpere un bilet de 5 euro pentru a intra în oraşul vechi din Veneția. Taxa se aplică între orele 08:30 şi 16:00, ora locală. Sunt prevăzute însă numeroase exceptări de la plată. Aceastea sunt pentru copiii cu vârsta sub 14 ani, studenţi sau membrii forţelor de ordine.

Municipalitatea din Veneția, care a impus această taxă, nu a prevăzut nicio limită a numărului de vizitatori. Măsura are ca obiectiv principal descurajarea vizitatorilor de o zi. Potrivit autorităților, aceștia contribuie la aglomerarea oraşului, renumit în întreaga lume pentru operele de artă, podurile şi canalele sale. Veneția face parte din 1987 din patrimoniul mondial al UNESCO.

„Veneţia este primul oraş din lume care aplică acest sistem. Acesta va putea servi drept exemplu pentru alte oraşe fragile care trebuie protejate”, a anunțat anult trecut edilul orașului, Luigi Brugnaro.

Potrivit acestuia, taxa este doar primul pas al unui sistem care reglementează accesul vizitatorilor, potrivit spotmedia.