Pensionarii au avut parte de multe schimbări în 2024. Aceștia au beneficiat de o majorare din partea Guvernului de la 1 ianuarie. De asemenea, marea recalculare din septembrie va aduce o nouă majorare a veniturile vârstnicilor. În acest sens, anumiți pensionari se vor bucura de mai mulți bani. Totuși, la nivelul țării, anumite persoane se confruntă cu pensii destul de mici.
Potrivit datelor, a fost realizat un top cu privire la nivelurile de venituri ale pensionarilor de la nivelul țării. Astfel, în anumite județe, pensionarii au parte de cele mai mici pensii din România.
Venituri vârstnicilor în 2024
2024 va aduce majorări substanțiale pentru pensionari. Potrivit datelor INS, valoarea pensiei medii din România a crescut substanțial. Mai exact, aceasta a fost cu 13% mai mare în trimestrul IV al 2023, față de aceeași perioadă din 2022. De asemenea, comparând același interval, numărul mediu de pensionari a scăzut cu 11.000 de persoane. În plus, numărul persoanelor care aparțin asigurărilor sociale de stat a crescut cu 2.000.
Statisticile INS ne arată că pensia medie de asigurări sociale de stat s-a majorat din 2022 până în 2023 cu 13%. Așadar, pensia medie lunară a crescut în trimestrul IV din 2023, față de trimestrul precedent, cu 0,4%. Datele surprind faptul că, în perioada octombrie-decembrie 2023, pensionarii de asigurări sociale dețineau o pondere majoritară de 99,98%.
Tipuri de pensie
Din numărul total de pensionari, în 2023 erau 80,1% cu pensie pensie pentru limita de vârstă. În plus, un procent de 9,7% era beneficiari ai pensiei de urmaș. De asemenea, 8,1% primeau pensie de invaliditate. Cele mai mici procente au fost înregistrate în cazul pensionarilor cu pensii anticipate, de 0,1%. Totuși, categoria de pensionari cu pensii anticipate parțial are o pondere de 2%.
Pensiile la nivelul țării depind de mai multe variabile. Raportul dintre numărul de pensionari asigurați social și la cel al salariaților a fost de 8 la 10. De asemenea, la nivelul teritoriului, acest raport are diferite variații. Mai exact, în București și Ilfov există 4 pensionari la 10 salariați. Totuși, în județul Teleorman, sunt 15 pensionari la 10 salariați. Iar în județul Vaslui, sunt 14 pensionari la 10 salariați.
Județul cu cele mai mici pensii
Astfel, județele Botoșani (1.588 lei) și Vrancea (1.601 lei) au avut cele mai mici valori medii lunare ale pensiilor de asigurări sociale de stat. În timp ce județele Hunedoara (2.669 lei) și București (2.549 lei) au cele mai mari valori.
În trimestrul al patrulea din 2023, în total erau 1,147 milioane de persoane care erau beneficiare ale OUG nr. 6/2009. Astfel, beneficiau de pensia socială minimă garantată, cunoscută în prezent sub denumirea de indemnizație socială. Dintre acestea, 1,038 milioane de persoane proveneau din sistemul asigurărilor sociale de stat . Adică 22,5% din totalul pensionarilor din această categorie. În plus, 103.700 de persoane proveneau din fostul sistem pentru agricultori (65% din total). În final, 5.200 de oameni proveneau din sistemul militar. Fiind vorba de 2,5% din totalul pensionarilor militari, conform Daily Business .