Infofinanciar > Info > Veniturile seniorilor vor crește! Sistemul de pensii este digitalizat în proporție de 80%
Info

Veniturile seniorilor vor crește! Sistemul de pensii este digitalizat în proporție de 80%

Veniturile seniorilor vor crește! Sistemul de pensii este digitalizat în proporție de 80%
FOTO: impact.ro

Dacă vă întrebați care sunt avantajele și dezavantajele procesului de digitalizare a sistemului public de pensii, președintele Casei de Pensii, Daniel Baciu a venit cu o serie de clarificări în acest sens.

Potrivit celor afirmate de oficial, digitalizarea sistemului de pensii se află în grafic. Peste 80% dintre dosare au fost evaluate și procesate.

Digitalizarea sistemului de pensii aproape de final

Obiectivul pe care îl urmăresc autoritățile constă în eliminarea inechităților din sistemul public de pensii, care, de altfel, este și un jalon asumat de Guvernul României în Planul Național de Redresare și Reziliență. 

Daniel Baciu, președintele CNPP, în cadrul unei emisiuni a subliniat faptul că a avut mai multe consultări cu reprezentanțiii Bănci Mondiale pentru ca prograul de digitalizare să decurgă conform planului și țintelor asumate.

Ba mai mult, autoritățile susțin de ceva vreme că nicio pensie nu ar urma să scadă odată ce sistemul de pensii va fi digitalizat, dar, dimpotrivă, pensiile vor crește.

Declarațiile președintelui Casei Naționale de Pensii Publice

„A fost o întâlnire crucială, e drept că în ultima perioadă întâlnirile acestea sunt mult mai frecvente și mult mai aplicate, sunt pe discuții strict tehnice. Suntem în grafic astfel încât, știți foarte bine că banca mondială este consultant în tot ce înseamnă legislația din sistemul public de pensii.

Banca Mondială trebuie să livreze un raport către Ministerul Muncii după aceste discuții. Este foarte important ca în noua lege să se găsească cât mai mult principiul contributivității. Asta este cel mai important lucru și încercăm pe cât posibil să găsim mijloace și metode ca acest principiu să fie și mai impregnat în noua lege.

Această noua lege a pensiilor vizează recalcularea în primul rând a tuturor dosarelor aflate în plată. Mecanismul de creștere este cu totul altceva și banca mondială ne spune să fie un mecanism transparent și să se evite pe cât posibil creșteri ad hoc.

Avem 3,8 de milioane de dosare deja evaluate și digitalizate, un procent de 83%. Este foarte important procesul de evaluare pentru ca el sta la baza recalculării pensiilor în momentul când avem această lege adoptată”, a explicat Daniel Baciu, președintele CNPP.

Avantajele și dezavantajele Legii pensiei

În altă ordine de idei, modificările incluse în Legea Pensiilor vor genera o creștere a drepturilor bănești pentru cei aproximativ 5 milioane de pensionari, însă, legea va genera efecte negative pentru personalul activ acum pe piața muncii, dat fiind faptul că vârsta de pensionare va crește etapizat de la 62 la 65 de ani, până în anul 2035. Persoanele care vor alege să muncească în continuare o vor putea face, însă pensia nu se va cumula cu valoarea salariului. 

În momentul de față, numărul angajaților care lucrează legal este un pic mai mare decât cel al pensionarilor, fapt ce conferă o oarecare stabilitate Pilonului I de pensii, însă, atrag atenția analiștii, acest raport se va schimba peste 10 ani moment la care generația decrețeilor, cei născuți în 1970 vor ieși la pensie.

Acest aspect coroborat cu probleme demografice ale României vor face ca sistemul public de pensii să devină nesustenabil, în situația în care aleșii nu vor face nimic în acest sens, informează tvr.ro.